Pacienţii cu cancer, fără medicamente: "Facem împrumut în bancă, vindem ce avem"
De câteva săptămâni, un medicament citostatic, esenţial pentru bolnavii de cancer limfatic, lipseşte din spitalele din România. Unii reuşesc să-şi cumpere tratamentul din străinătate, pe bani grei. O singură fiolă costă peste 4 mii de euro - bani pe care nu-i mai recuperează niciodată. Ministrul Sănătăţii recunoaşte absenţa medicamentului şi promite că de luni problema se va rezolva.
Peste o săptămână, Andreea va împlini 17 ani, iar peste trei săptămâni, ar trebui să fie supusă unui transplant de măduvă. Înainte de procedură însă, are nevoie de o cură cu un citostatic care nu se găseşte în spitalele din România.
"Medicii de la Fundeni mi-au spus că există posibilitatea folosirii unui înlocuitor. Cele mai bune şanse de reuşită sunt în momentul în care schema de tratament e urmată ad literam. De ce nu se aduce medicamentul ăsta?", a spus tatăl fetei.
Disperat, tatăl Andreei a început să caute tratamentul în străinătate. "În America se comercializează undeva la 4.850 de euro. Nu ne permitem. Sunt bugetar, am un salariu fix, soţia nu mai lucrează de 8,9 luni de zile din momentul în care fata s-a îmbolnăvit. Însă nu se pune problema. Facem împrumut în bancă, vindem ce avem", a continuat acesa.
Autorităţile susţin că acest medicament nu se mai găseşte momentan în niciun spital din Europa, dar că îl vor aduce în România cel târziu luni.
"Comunicarea între medic şi pacient trebuie să fie mult mai bună. Noi încercăm să aducem orice medicament, indiferent cât de rar sau cât de scump este, dar trebuie să ştim de lucrul acesta, adică trebuie să ni-l solicite cineva. Vom verifica fiecare caz de genul acesta şi vom vedea dacă într-adevăr există vreo altă intenţie sau... chiar şi lipsa de comunicare vreau să vă spun că mă deranjează", a spus Nicolae Bănicioiu, ministru Sănătăţii.
De când a venit la conducerea ministerului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu a promis de mai multe ori că din spitale nu vor mai lipsi medicamente. În caz contrar, unităţile medicale riscă să fie sancţionate şi chiar să rămână fără contractul cu CNAS. În realitate, mulţi bolnavi sunt nevoiţi să îşi cumpere şi astăzi pastilele care îi ţin în viaţă.