MENIU

Pacienții Covid nu mai au loc în spitalele din țară: 3 persoane, în stare critică, transferate în Polonia

UPU Bagdasar Arseni. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Situația din spitalele românești se agravează de la o zi la alta. Joi, trei pacienți infectați cu Sars-Cov-2, aflați în stare critică, vor fi transferați în Polonia. 

Potrivit Ministerului Sănătății, pacienții sunt de la București la Łódź.

Cei trei pacienți, internați în unități de primiri urgențe din Capitală, sunt în stare stabilă, transportabili, intubați și necesită asistență medicală de specialitate într-o secție de anestezie-terapie intensivă.

Citește și: ”Spitalele din România sunt copleșite - situație CRITICĂ la ATI: niciun loc liber pentru bolnavii Covid”

”Mulțumim colegilor noștri din Polonia pentru sprijin și promptitudine. În aceste zile foarte grele, continuăm eforturile pentru a găsi soluții în vederea aprovizionării spitalelor cu medicamentele necesare și pentru acordarea asistenței medicale pacienților care au nevoie, inclusiv prin transfer în afara granițelor”, a declarat Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății, citat în comunicat.

Până acum, peste 30 de pacienți cu Covid-19 au fost transferați în spitale din afara țării.