MENIU

Pacea din Ucraina, tranșată la Vatican. Întrevedere crucială între Volodimir Zelenski și Papa Francisc - SURSE

Papa Francisc / Arhivă foto Vatican Media

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să se întâlnească, sâmbătă, cu Papa Francisc la Vatican, au declarat joi surse diplomatice. Această vizită planificată nu a fost anunţată oficial, în timp ce Papa Francisc nu a dat detalii despre iniţiativa sa de pace, relatează Reuters.

La începutul lunii mai, Papa Francisc a afirmat că Vaticanul este implicat într-o misiune de pace pentru a încerca să pună capăt războiului dintre Rusia și Ucraina.

„Există o misiune în desfășurare acum, dar nu este încă publică. Când va fi publică, o voi dezvălui", declara Suveranul Pontif  în timpul zborului spre casă după vizita de trei zile în Ungaria, relatează Reuters.

„Cred că pacea se face întotdeauna prin deschiderea canalelor de comunicare. Nu se poate obține niciodată pacea prin închiderea acestora. ... Așa ceva nu este ușor", a mai spus atunci Papa Francisc.

Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, declarase anterior că doreşte să viziteze atât Kievul, cât şi Moscova într-o misiune de pace.
 
Reamintim că de la invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022, Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, a pledat în mod constant și activ pentru pace. Sveranul Pontif și-a exprimat chiar în repetate rânduri dorința de a acționa ca un intermediar între Kiev și Moscova. Până acum, oferta sa nu a reușit să producă niciun progres.

 

Mai multe articole despre:
zelenski vatican papa francisc ucraina razboi