MENIU

Ovidiu Marincea, purtător de cuvânt al SRI: ”Starea pacienților străini nu e cea mai fericită”

<p>Purtător de cuv&acirc;nt SRI: Doi pacienţi de la Agrippa vor fi externaţi, cel mai probabil, vineri</p>

Purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, a declarat că mai mulți ofițeri SRI au donat sânge pentru victimele incendiului din clubul Colectiv. De asemenea, acesta a mai informat că unul dintre pacienții străini internați la spitalul SRI este în stare mai gravă, având arsuri pe 45% din suprafața corpului. 

”Și SRI, prin luptătorii Antitero, a donat sânge. A fost nevoie și de Spitalul SRI. Avem șapte pacienți internați, din care trei sunt cetățeni străini - doi spanioli și un italian- . Reprezentanții consulatelor acestor țări s-au prezentat la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, la Realitatea TV.

Acesta a mai precizat că starea pacienților străini, în special a pacientului italian, nu este una bună. ”Starea lor nu este cea mai fericită, mai ales în cazul cetățeanului italian. Acesta are arsuri pe 45% din suprafața corpului, Starea celorlalți este stabilă. Mai avem încă doi pacienți care sunt intubați. Evoluția lor este neașteptată”.

”SRI dă dovadă de solidaritate în această tragedie națională”, a mai declarat Ovidiu Marincea.

Directorul Serviciului Român de Informații, domnul Eduard Hellvig, a dispus în noaptea de 31 octombrie, în urma situației de criză generate în București, Spitalul Clinic de Urgență Prof. dr. Agrippa Ionescu să intre în dispozitivul de urgență pentru primirea și tratarea răniților. În Unitatea de Primiri Urgențe, au fost internate 7 persoane, dintre care 4 cu răni foarte grave și 3 intoxicate cu fum.

Un incendiu puternic a izbucnit vineri seară la clubul Colectiv din Capitală. 27 de oameni au murit și 184 au ajuns la spital, dintre care 146 au rămas internați. Unii dintre aceștia sunt grav răniți.

Mai multe articole despre:
SRI incendiu club colectiv spital sri