Originea coronavirusului, ANCHETATĂ în China. Experții OMS au primit undă verde să intre în țară
Experții Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) își încep joi misiunea privind stabilirea originii noului coronavirus. Ministerul Sănătății din China a anunțat că a emis toate autorizațiile necesare. Ancheta are loc în contextul în care regiunea Wuhan este considerată locul izbucnirii pandemiei, iar autoritățile de la Beijing au fost acuzate că ar fi ascuns date.
"După discuţii, echipa de experţi ai OMS (...) se va duce în China începând cu 14 ianuarie pentru inspecţii. Ei vor efectua cercetări în comun cu oamenii de ştiinţă chinezi cu privire la originile COVID-19", a anunțat ministerul Sănătăţii într-un comunicat, citat de Agerpres.
Beijingul nu a dat detalii despre vizită, însă este foarte posibil ca experții OMS să fie plasați în carantină la sosirea pe teritoriul chinez.
Inițial, misiunea trebuia să înceapă săptămâna trecută, dar a fost anulată în ultimul moment pentru că oficialii chinezi nu au finalizat autorizațiile necesare. Doi membri ai echipei internaţionale plecaseră deja spre China. Unul dintre ei s-a întors din drum, iar altul se afla în tranzit într-o altă ţară în momentul anunțului autorităților chineze privind anularea vizitei.
Misiunea este condusă de Peter Ben Embarek, principalul expert al OMS în boli care trec de la animale la oameni. Potrivit unui anunț din decembrie al OMS, din echipă fac parte oameni de știință renumiți din zece țări, respectiv Danemarca, Marea Britanie, Olanda, Australia, Rusia, Vietnam, Germania, SUA, Qatar şi Japonia, recunoscuţi în domeniile lor de expertiză.
Reamintim că oamenii de știință au luat în calcul că gazda iniţială a virusului ar fi fost liliacul, însă animalul intermediar care a provocat contaminarea la om este încă necunoscut.
Pandemia a dus la tensionarea relațiilor între China și mai multe state. Președintele în exercițiu al SUA, Donald Trump, a sugerat că autoritățile din China sunt responsabile de răspândirea virusului și, mai mult, că Sars-Cov-2 ar fi fost lăsat să scape cu intenție dintr-un laborator de virologie din Wuhan, oraşul din centrul ţării unde a apărut virusul, la sfârşitul anului 2019.