Orice act sexual cu un minor sub 16 ani este considerat viol. S-a închis portița de scăpare a prădătorilor sexuali
De azi, orice act sexual cu un minor care are sub 16 ani este considerat viol, dacă diferența de vârstă dintre cele două persoane este mai mare de 5 ani. Actul normativ a fost semnat de către președintele Klaus Iohannis. Modificarea are o semnificație uriașă, pentru că se închide astfel o portiță de salvare pe care fosta legislație le-o lăsa prădătorilor sexuali. Potrivit datelor oficiale, numeroase dosare privind actele sexuale cu minori au fost încadrate ca acte sexuale consimțite, chiar dacă era vorba de minori cu vârste fragede și diferențe mari de vârstă față de adulți.
Potrivit modificărilor aduse articolului 218 al Codului Penal, referitor la "Viol", se precizează că:
(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şiorice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de un major cu un minor care nu a împlinit 16 ani se pedepseşte cu închisoarea de la 7 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Fapta prevăzută la alin. (1), comisă de un major cu un minor prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitând de această stare se pedepsește cu închisoarea de la 8 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
"Act sexual consimțit", portița de scăpare pentru toți prădătorii sexuali
„De azi, orice act sexual cu un minor sub 16 ani este incriminat ca viol! Am depus în iunie 2022 acest proiect, împreună cu alte colege parlamentar. Un an mai târziu, această lege devine realitate. Orice zi fără această lege a constituit o portiță de scăpare pentru agresorii sexuali. De acum, se va asigura un mediu mai sigur pentru copii, iar infractorii condamnați de viol nu vor mai beneficia de amânarea sau suspendarea pedepsei. Nimeni nu va mai putea invoca vreodată, în nicio sală de judecată, că un minor sub 16 ani a consimțit la un act sexual cu un adult”, a transmis ministrul Justiției, Alina Gorghiu, cea care a inițiat acest proiect de lege.
Vechea legislație nu preciza o vârstă minimă de la care minorii pot să își dea consimțământul pentru un act sexual cu un adult. Din acest motiv, fapta nu este încadrată automat ca viol, fiind nevoie să se dovedească faptul că adultul a constrâns minorul să întrețină relații sexuale.
Potrivit raportului Inspecției Judiciare din 2021, nenumărate dosare privind actele sexuale cu minori au fost încadrate ca acte sexuale consimțite, chiar dacă era vorba de minori cu vârste fragede și diferențe mari de vârstă față de adulți, arată o analiză a fenomenului, realizată de Panorama.