MENIU

Organizațiile studențești solicită Avocatului Poporului să atace la CCR ordonanța privind eliminarea gratuității transportului feroviar

Susră foto: ANOSR

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și Asociația Studenților în Drept (ASD) au transmis Avocatului Poporului un memoriu privind necesitatea solicitării Curții Constituționale a României cu o excepție de neconstituționalitate privind Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 8/2021 prin care gratuitatea studenților la transportul feroviar a fost eliminată.

"Ne menținem critica față de oportunitatea OUG nr. 8/2021, adoptate fără realizarea niciunui studiu de impact sau a vreunei analize care să justifice eliminarea acestui drept al studenților din România.

Amintim faptul că Ordonanța de Urgență nu este motivată sub aspectul urgenței, nu este subsumată unei situații extraordinare, nu s-a impus o reglementare ce nu putea fi amânate și afectează dreptul constituțional la egalitate în fața legii (art. 16), dreptul la învățătură (art. 32) și regimul privind protecția tinerilor (art. 49) din Constituția României, republicată. Există, astfel, vicii de constituționalitate intrinseci și extrinseci multiple și vădite care necesită sesizarea Curții Constituționale. Considerăm că invocarea pandemiei cu SARS-COV-2 ca laitmotiv care să justifice adoptarea unei ordonanțe de urgență în peste 9 domenii de reglementare simultane este excesivă și naște dreptul discreționar al Guvernului de a abuza de delegarea legislativă pe toată durata pandemiei.

Sperăm că doamna Avocat al Poporului va utiliza memoriul redactat de ANOSR și ASD și va ridica excepția de neconstituționalitate, astfel încât CCR să se poată pronunța asupra viciilor invocate", se arată în memoriul publicat pe site-ul ANSOR.

Memoriul redactat de ANOSR și Asociația Studenților în Drept se poate regăsi AICI: