Organizația anticorupție a lui Aleksei Navalnîi, declarată TERORISTĂ. Cum potolește Vladimir Putin opoziția
Pas decisiv în lupta lui Vladimir Putin cu principalul său opozant, Aleksei Navalnîi. Reţeaua de birouri regionale a organizaţiei anticorupţie înființată de acesta a fost adăugată pe lista celor ”extremiste şi teroriste”.
Serviciul rus de informaţii financiare, Rosfinmonitoring, a transmis, vineri, că a actualizat lista de organizaţii şi de persoane ”participante la activităţi extremiste sau teroriste”, printre care apar de acum şi birourile regionale ale organizaţiei lui Aleksei Navalnîi.
Pe listă se află nume de organizaţii şi de personalităţi ruse şi străine, inclusiv grupările jihadiste Al-Qaida şi Stat Islamic. Ea se bazează pe o lege ”împotriva spălării de bani obţinuţi ilegal şi a finanţării terorismului”.
În paralel, justiţia rusă examinează o cerere a Parchetului ca reţeaua de birouri regionale şi Fondul de luptă împotriva corupţiei (FBK) ale lui Navalnîi să fie recunoscute ca ”extremiste”.
Rosfinmonitoring nu a precizat dacă includerea pe listă are legătură cu procesul în curs. În cazul în care solicitarea Parchetului va fi admisă, activităţile organizaţiilor opozantului Kremlinului vor fi interzise, iar membrii sau simpatizanţii lor ar risca pedepse grele de închisoare, potrivit Agerpres.
În urma deciziei autorităților, cele 37 birouri regionale şi-au anunţat autodizolvarea.
Un tribunal din Moscova le interzisese deja orice activitate, precum publicarea de conţinuturi pe internet, organizarea de manifestaţii şi participarea la alegeri.