MENIU

Ordonanța lui Toader, aruncată în aer de o decizie CEDO din urmă cu 4 ani. Ce spune ministrul

CEDO a analizat situația completurilor de 5 judecători din Bulgaria, în urmă cu patru ani și a oferit un răspuns care ar putea îngropa argumentele lui Toader și Dragnea din prezent.

Argumentul principal pe care se bazează "revoluția penală" pe care o pregătește Guvernul Dăncilă este aruncat în aer de o decizie a CEDO din 2015.

Forumul Judecătorilor a publicat vineri o decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) care arată că, și atunci când desemnarea unui judecător într-un complet de 5 nu s-a făcut aleatoriu, asta nu înseamnă că s-a încălcat dreptul la un proces echitabil.

În 2015, după ce o persoană s-a plâns la CEDO pentru situația instanțelor din Bulgaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a spus că, "până și în situația în care judecătorul raportor nu a fost ales aleatoriu, dacă nu sunt probleme legate de imparțialitatea magistraților, nu se încalcă dreptul la un proces echitabil".

Într-o reacție pe Facebook, Tudorel Toader a scris că situația din țara vecină e diferită pentru că, acolo, este vorba despre un caz singular.

Ce a scris Toader pe Facebook:

"Simple precizari, referitoare la Hotararea CEDO din 2015.....!

Prin Hotărârea pronunţată în 15 septembrie 2015, în cauza Tsanova-Gecheva împotriva Bulgariei, CEDO a stabilit, că "este de datoria statelor membre ale Convenţiei să asigure o bună administrare a justiției".
În România, prin Decizia Curții Constituționale nr.685/2018, definitivă și general obligatorie, s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament, pe de o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, generat de hotărârile Colegiului de conducere a Înaltei Curți de Casație și Justiție, începând cu Hotărârea nr.3/2014, potrivit cărora au fost desemnați prin tragere la sorți doar 4 din cei 5 membri ai Completurilor de 5 judecători, contrar celor prevăzute de art.32 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr.255/2013.

Nu este vorba, așadar, despre un caz singular/specific, precum în cauza soluționată de CEDO, care a analizat, în acel context factual, desemnarea unui judecător raportor într-un complet de 5 judecători. Nu este vorba nici despre vreo controversă doctrinară ori divergență jurisprudențială în privința desemnării judecătorilor completelor de 5 judecători, ci de o încălcare a legii, cu caracter de continuitate, constatată printr-o decizie general obligatorie a CCR. Această decizie nu poate fi lipsită de efecte juridice, întrucât nu o permite Constituția României și pentru că, așa cum CEDO reține, și repetăm, "este de datoria statelor membre ale Convenţiei să asigure o bună administrare a justiției".