OUG care modifică legile Justiției a fost publicată în Monitorul Oficial
Ordonanța care modifică legile Justiției a fost publicată, marţi, în Monitorul Oficial, la aproximativ 30 de ore de când a fost anunţată adoptarea ei. Documentul loveşte direct în activitatea parchetelor. Două dintre prevederi ar duce la încetarea activităţii a zeci de procurori de la DNA, DIICOT şi Parchetul General. La DNA Constanţa s-ar putea să se ajungă în situaţia în care instituţia să funcţioneze cu doi angajaţi: procurorul-şef şi un alt subordonat.
Ordonanţa de urgenţă pentru legile Justiţiei, adoptată, luni dimineaţă, de către Guvern, a fost publicată, marţi, în Monitorul Oficial.
Reamintim că Guvernul a adoptat, luni dimineaţă, ordonanţa de urgenţă pentru modificarea legilor Justiţiei. OUG prevede schimbări în detaşările procurorilor şi stipulează interviuri transmise în direct pentru procurorii-şefi, care vor fi arhivate şi văzute de oricine.
O altă prevedere nouă introdusă este cea potrivit căreia ministrul Justiţiei poate sesiza Inspecţia Judiciară.
Se măreşte vechimea minimă pentru cei din magistratură, care vor să candideze la funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunct sau la funcţiile de conducere de la DNA şi DIICOT la 15 ani.
Totodată, procurorii care vor să acceadă în structurile DNA sau DIICOT trebuie să aibă o vechime minimă de 10 ani.
Schimbări sunt şi în ceea ce priveşte detaşările procurorilor. Procurorul general nu mai decide detaşările procurorilor la parchete, ci Secţia pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.
PROCURORI CĂRORA LE ÎNCETEAZĂ DELEGAREA
Parchetul General: 16
DNA: 20
DIICOT: 4
MAGISTRAŢI CU VECHIME SUB 10 ANI
DNA: 35
DIICOT: 50