Ordinul anti-imigraţie al lui Trump a primit undă verde
Judecătorii Curţii Supreme din Statele Unite au decis să restabilească interdicţia de călătorie care a fost anunţată la începutul lui martie.
Astfel, cetăţenii din Siria, Iran, Libia, Somalia, Sudan şi Yemen nu au voie să intre pe teritoriul american timp de 90 de zile.
Fac excepţie cei care au rude deja stabilite în Statele Unite. În plus, niciun refugiat nu va fi primit în SUA vreme de patru luni. Cazul va fi judecat din nou în octombrie, când judecătorii decid dacă vor prelungi sau nu măsurile.
Curtea Supremă de Justiţie din Statele Unite a decis, luni, să permită implementarea, în mare parte, a măsurilor conţinute în ordonanţa antiimigraţie emisă de preşedintele Donald Trump.
Decizia Curţii Supreme de Justiţie privind aplicarea măsurilor antiimigraţie reprezintă o "victorie clară pentru siguranţa naţională", afirmă Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, citat de site-ul cotidianului USA Today.
"Este vorba de o victorie clară pentru siguranţa noastră naţională. Decizia Curţii Supreme permite intrarea în vigoare în mare parte a măsurilor de suspendare a călătoriilor din şase ţări cu riscuri teroriste şi suspendarea venirii refugiaţilor", a declarat Donald Trump.
"Sunt foarte recunoscător pentru decizia luată de Curtea Supremă. Trebuie să menţinem securitatea în America!", a subliniat Trump.