Orban, săgeți către Iohannis, pe tema documentului elaborat de consiliera de la guvern a lui Cîțu: N-aș fi acceptat
Președintele PNL Ludovic Orban a afirmat, în exclusivitate la Realitatea Plus, că i s-ar fi părut normal ca președintele Klaus Iohannis să intervină ferm în urma scandalului iscat de documentul atribuit unei consiliere de la Guvern a lui Florin Cîțu, în transmitea indicații liderilor din teritoriu privind campania pentru alegerile în PNL.
”Eu, dacă eram președintele României și într-un document se spunea "transmiteți informația că președintele României îl sprijină pe candidatul cutare", aș fi luat poziție. N-aș fi acceptat să-mi fie folosit mie numele într-un document în care, practic, se face campanie pentru un candidat invocându-se șeful statului, nu acceptam să mi se folosească numele într-un document din campania unui partid (…) Am avut o colaborare care a fost foarte bună cu președintele României”, a declarat Ludovic Orban, la Realitatea Plus. Liderul PNL a precizat, apoi, că în continuare arel o relație bună cu șeful statului.
Luna trecută, Mioara Costin, consilier de stat la Cancelaria prim-ministrului, a fost în mijlocul unui scandal uriaș, după apariția în spațiul public a unui document cu antentul Guvernului care conține o strategie de comunicare pentru candidatura lui Florin Cîțu la președinția PNL. În urma reacției publice vehemente, consilera a demisionat, însă premierul nu a oferit niciodată explicații clare despre circumstanțele în care acel document a fost elaborat și transmis.