Orban, replică pentru Cîțu: „Candidatul oficial la funcţia de prim-ministru al PNL în campania electorală am fost eu”
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a reacţionat vineri, la o zi după ce prim-ministrul Florin Cîţu s-a lăudat că nu-i va fi greu să-i convingă pe liberali să-i acorde mandatul de președinte al formaţiunii la alegerile din toamnă, din moment ce i-a convins pe români să-i se dea funcţia de premier.
Ludovic Orban i-a dat replica după ce Florin Cîţu s-a lăudat că are putere de convingere. „Candidatul oficial la funcţia de prim-ministru al PNL în campania electorală am fost eu.
La negocieri, după prima formă a mandatului, că prima formă a mandatului a fost Florin Cîţu premier şi Ludovic Orban preşedintele Camerei Deputaţilor.
Am flexibilizat mandatul după un blocaj de şase zile, cu a doua variantă Ludovic Orban premier şi Florin Cîţu preşedintele Senatului şi asta a deblocat negocierile, dar până la urmă decizia, preferinţa pentru Florin Cîţu, între mine şi Florin Cîţu pentru poziţia de premier, preferinţa a fost manifestată de partenerii de coaliţie de la USR-PLUS la momentul respectiv.
Iar până una alta, negocierile au fost conduse de mine. Negocierile de formare a acestei coaliţii au fost conduse de preşedintele PNL, adică de mine”, a afirmat Ludovic Orban într-o conferinţă de presă susţinută la Brăila.
Premierul Florin Cîțu a declarat joi la finalul unei întâlniri cu filiala PNL Alba Iulia că a discutat cu colegii despre politică. Întrebat cum i-a convins să îl susțină în cursa contra lui Ludovic Orban, Cîțu a spus ”am convins o Românie să fiu prim-ministru și să fiu susținut de o coaliție, cred că e mai simplu să conving niște colegi să mă susțină la președinția PNL”.