Orban, însoțit de doi miniștri din Cabinetul său, se află miercuri la Iași. Ar putea fi anunțate proiecte IMPORTANTE
Prim-ministrul Ludovic Orban, alături de miniştrii Fondurilor Europene Marcel Boloş şi ministrul Transporturilor Lucian Bode, se află miercuri în județul Iași. Cei trei ajung în capitala Moldova după ce inaugurează lucrările la şoseaua de centură a Bacăului, respectiv primul tronson de autostradă din Moldova (16 km) al cărui traseu se suprapune cu autostrada A7 Ploieşti - Bacău - Paşcani - Siret. Președintele Klaus Iohannis este prezent la inaugurarea Centurii ocolitoare a Bacăului și susține o alocuțiune, potrivit agendei publice de pe site-ul Administrației Prezidențiale.
Şeful executivului însoţit de cei doi miniştrii vor ajunge la Iași în a doua parte a zilei și vor participa la o dezbatere la Palatul Culturii. Liderul PNL Iaşi declara săptămâna trecută că în timpul vizitei vor fi anunţate câteva proiecte cu greutate pentru Iaşi.
Orban şi cei doi miniştri vin la Iaşi în contextul în care, recent, Guvernul a lansat în dezbatere publică Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), un plan finanţat la nivel naţional cu 30,4 miliarde euro din banii Uniunii Europene (granturi nerambursabile şi credite la dobânzi avantajoase), scrie ziaruldeiasi.ro.
Din aceşti bani, circa o treime sunt dedicate proiectelor de infrastructură. În context, lansarea PNRR a provocat controverse la Iaşi: singurul proiect de infrastructură inclus în plan este un drum expres Leţcani Vest - Uricani - Cicoarei, o rută, de circa 15 km, care ar urma să fie o alternativă la drumul european E58 de intrare în municipiul Iaşi. Dintre cei 15 km de drum, circa 8 km se suprapun cu varianta de trafic uşor (Uricani - Cicoarei, cu legătura spre Dacia printr-un pod peste Bahlui) din proiectul variantei ocolitoare a Iaşului.
Drumul expres are o valoare estimată de 88 milioane euro. De asemenea, în PNRR sunt incluse toate sectoarele autostrăzii A7, aflate acum în fază de proiectare. Nu în ultimul rând, în PNRR ar urma să fie incluse, în urma presiunii societăţii civile, „capetele” sectorului montan al autostrăzii A8, respectiv circa 38 km de drum (Moţca - Târgu Neamţ şi legătura Târgu Mureş - autostrada A3). Preşedintele Consiliului Judeţean Costel Alexe declara săptămâna trecută că vor fi prezentate şi alte proiecte ale Iaşului care ar putea fi incluse în PNRR, un exemplu în acest sens fiind construirea Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară pe raza comunei Miroslava, mai arată sursa citată.