MENIU

Orban îi răspunde lui Ciolacu: Decizia de prelungire a stării de alerta NU este una politică!

orban-ciolacu

Premierul Ludovic Orban respinge ferm acuzatiile facute de liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, potrivit carora cei aflati la putere ar forța votul pe prelungirea starii de alerta prin creșterea artificiala a numărului de infectari cu noul coronavirus. "Nu exista nicio legatura intre declaratii si raspandire epidemiei", a afirmat Orban, astazi, la finalul ceremoniei de comemorare a victimelor Mineriada din 13-15 iunie 1990 din Piata Universitatii.

Seful Executivului a subliniat ca decizia prelungirii starii de alerta nu este una politica, ci este documentata stiintific si ea este menita sa apare sanatatea si viata romanilor: "Nu am ce să comentez, nu există nicio legătură între declaraţii (lui Ciolacu - n.r.) şi răspândirea epidemiei. Mesajul meu este simplu: decizia de prelungire a stării de alertă nu este politică, ci e o decizie care este fundamentată ştiinţific, care are în spate considerente privind sănătatea publică, care este singura soluţie, o soluţie indispensabilă care să permită autorităţilor şi specialiştilor să apere sănătatea şi viaţa românilor"

În context, premierul a subliniat că va cere prelungirea stării de alertă cu 30 de zile.

"Vom cere stare de alerta pentru 30 de zile. (...) Am incredere ca va exista o majoritate in Parlament care sa inteleaga nevoia prelungirii starii de alerta si care sa inteleaga că nu pot pune in pericol viata si sanatatea romanilor numai ca sa obtina castiguri ieftine, de natura politico-electorala”, a afirmat Orban.

Va reamintim ca liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri seară că prelungirea stării de alertă este folosită ca formă de manipulare a populaţiei.

Mai mult decât atât, Ciolacu a afirmat că PSD nu va vota o prelungire a stării de alertă în Parlament dacă nu va primi mai multe informații din partea Guvernului legate de stadiul real al infectărilor în România, precum și o diminuare a restricțiilor impuse de autorități.

Mai multe articole despre:
orban stare de alerta psd ciolacu