MENIU

Orban i-a cerut ministrului Sănătății să o demită pe Sorina Pintea, după ce aceasta a renunțat la demisie 

Orban i-a cerut ministrului Sănătății să o demită pe Sorina Pintea, după ce aceasta a renunțat la demisie

Premierul Ludovic Orban i-a cerut ministrului Sănătăţii să înceapă procedurile de demitere a directorului Spitalului Judeţean Maramureş, în cazul în care se dovedeşte că preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş ar fi repus-o în această funcţie pe Sorina Pintea.

"Domnule ministru Tătaru, am văzut că preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş a pus în funcţie o directoare la Spitalul Judeţean. Solicitarea mea e să uzaţi de prerogativele pe care le-aţi dobândit prin ordonanţa de urgenţă în baza Decretului privind instituirea stării de urgenţă şi să demiteţi, dacă este adevărat că acest lucru s-a petrecut, să demiteţi vechiul director care a revenit asupra demisiei şi care, din câte am înţeles, s-a numit pe sine director medical la Spitalul Judeţean", a declarat Ludovic Orban, joi, în şedinţa de Guvern.

Ministrul Sănătăţii a comunicat că a luat legătura cu autorităţile de la Maramureş şi a demarat procedurile. 

Mai multe articole despre:
sorina pintea sorina pintea demisie