Orban: Dacă nu găsim medici voluntari pentru spitalele COVID, facem detașări cu plată suplimentară
Premierul Ludovic Orban a declarat vineri, că în situația în care nu se poate completa personalul medical necesar în spitalele COVID din Bucureşti pe bază de voluntariatului se va apela la detaşări, plătite suplimentar cu 50%.
"Deocamdată s-a solicitat către fiecare spital din Bucureşti lista cadrelor medicale din anestezie. (...) Dacă nu se reuşeşte pe calea voluntariatului, care e primul pas prevăzut în lege, o să apelăm la detaşări. Reamintesc faptul că în lege s-a inclus ceea ce ne-am dorit, şi anume, a-i plăti suplimentar cu 50% pe cei care sunt detaşaţi. Deci aici, pe lângă conştiinţa care cred că ar trebui să funcţioneze la toate cadrele medicale, pentru că nu putem să lăsăm fără asistenţă medicală bolnavii, mai ales bolnavii cu simptome grave din secţiile de ATI, pe lângă conştiinţă, există şi un stimulent material pentru cei care sunt detaşaţi", a precizat Ludovic Orban.
Acesta a adăugat faptul că pentru creşterea numărului de paturi s-a luat deja decizia ca Spitalul CFR 1 şi Spitalul Judeţean Ilfov să fie transformate în unităţi sanitare COVID. Cu toate acestea, niciuna dintre uhnități nu funcționează, din cauza lipsei personalului.