MENIU

Orban, clarificări despre șoferii curselor de transport: Izolarea durează din momentul reîntoarcerii până la plecarea în cursă

Premierul Ludovic Orban a făcut, luni, la începutul ședinței de Guvern, câteva precizări despre izolarea sau plasarea în carantină a șoferilor care efectuează curse de transport, prevăzute în Ordonanță Militară nr 4.

Premierul Ludovic Orban a făcut, luni, într-o ședință de Guvern, câteva precizări despre izolarea sau plasarea în carantină a șoferilor care efectuează curse de transport, prevăzute în Ordonanța Militară nr 4.  Prim-ministrul a explicat că izolarea în cazul lor durează din momentul reîntoarcerii dintr-o cursă până la plecarea într-o nouă deplasare.

”Aş vrea să fac câteva precizări, pentru că nu au fost înţelese anumite decizii care au fost luate prin Ordonanţa Militară nr. 4, în special în domeniul transporturilor, şi aici vreau să fie foarte clare lucrurile, să le explicăm firmelor de transport şi şoferilor firmelor de transport că reglementarea emisă prin Ordonanţa Militară are ca obiectiv stabilirea modalităţii prin care între curse şoferul se află în izolare . În primul rând, izolarea durează din momentul reîntoarcerii şoferului până la plecarea în cursă, poate să fie o zi, două zile, trei zile, nu 14 zile, aşa cum s-a prezentat în mod eronat. În cuprinsul Ordonanţei Militare este o perioadă de maximum 14 zile, nu o perioadă de 14 zile. Şoferul când se întoarce din cursă poate să stea până pleacă din nou în cursă o perioadă de timp cât este necesar până la plecarea în cursa următoare, indiferent că e vorba de 24 de ore, de 48 de ore sau de cât stă până la plecarea în cursă", a declarat Ludovic Orban, în deschiderea şedinţei de Guvern.

Prim-ministrul a mai explicat că șoferii se pot autoizola acasă sau în alt spațiu pe care-l dețin, ori într-un spațiu de carantină al companiei pentru care asigură transportul sau în spațiile existente la nivel județean, în contextul evitării răspândirii coronavirusului.

”Șoferul se poate autoizola într-un spațiu de carantină pus la dispoziție de compania de transport marfă, se poate izola la domiciliu dacă așa decide sau într-un alt spațiu locativ dacă nu vrea să stea cu familia, pe care-l deține sau la care are acces, iar dacă nu se poate autoizola în niciun spațiu pus la dispoziție de companie, nici la domiciliu, nici într-un alt spațiu locativ, atunci poate să ceară să fie izolat într-un spațiu de carantină din spațiile existente la nivel județean și contractate de Direcțiile de Sănătate. Repet, șoferul nu este împiedicat să plece în cursă după revenirea din cursă. Poate să plece imediat după o zi, după două zile sau după 4 zile. Transportul de marfă este vital pentru funcționarea economiei și obiectivul nostrum este atât cât este posibil în condițiile date, economia să funcționeze”, a mai spus premierul Ludovic Orban.

Amintim că în noua Ordonanță Militară, legat de transportatorii de marfă, se aplică începând de marți, 31 martie, prevederi precum:

La intrarea în ţară, conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone optează pentru carantinare/izolare, dar nu mai mult de 14 zile, în perioada dintre curse, pentru una dintre următoarele modalităţi de protecţie împotriva răspândirii COVID-19: a) carantinarea în spaţii puse la dispoziţie de către angajator; b) izolarea la domiciliu împreună cu toate persoanele cu care locuiesc/se gospodăresc, sau singuri, în alt spaţiu locativ disponibil; c) carantinarea la cerere, în spaţiile puse la dispoziţie de autorităţile administraţiei publice, cu suportarea cheltuielilor aferente carantinării. Este valabil și pentru piloţii de aeronave şi personalul navigant.

Se instituie, pentru o perioadă stabilită de angajator, măsuri de izolare preventivă la locul de muncă sau în zone special dedicate în care nu au acces persoane din exterior, pentru personalul care ocupă funcţii esenţiale în Sistemul Energetic Naţional.

Autorităţile administraţiei publice locale vor asigura montarea de dispozitive cu soluţii dezinfectante la toate intrările blocurilor de locuinţe situate pe raza unităţii administrativ-teritoriale şi vor dezinfecta periodic lifturile, casa scărilor şi alte spaţii comune.

Ordonanța militară nr. 4, publicată în Monitorul Oficial! Ce măsuri intră în vigoare imediat