MENIU

Oraşul din România cu impozite zero pentru investitori

Nu sunt multe localităţile din România care impulsionează investiţiile şi crearea de noi locuri de muncă prin reducer semnificative de taxe şi impozite.

Municipiul Motru, din judeţul Gorj, este unul dintre puţinele oraşe din România care le acordă investitorilor o reducere a impozitelor pe clădiri şi terenuri, în funcţie de locurile de muncă nou create sau de nivelul investiţiilor.

Oamenii de afaceri care înfiinţează locuri de muncă sau investesc în municipiul Motru pot să beneficieze de o serie de scutiri de la plata impozitului pe clădiri şi terenuri, putând ajunge chiar şi la taxe zero.

Ajutorul se acordă atât celor care înfiinţează locuri muncă, precum şi oamenilor de afaceri care investesc, în funcţie de valoarea sumei, potrivit money.ro.

Proiectul a fost conceput de primarul localităţii, Gigel Jianu, şi a fost deja aprobat de către Consiliul Local al municipiului Motru. Pentru a putea fi aprobat a fost nevoie, mai întâi, de obţinerea unui aviz favorabil de la Consiliul Concurenţei.

Mai multe articole despre:
impozite Motru motru gorj