MENIU

Oraşul din România considerat "centru al traficului de fiinţe umane" pe traseul migraţiei ilegale

Timişoara a devenit un nou centru al traficului de fiinţe umane pe traseul balcanic al migraţiei ilegale, arată informaţiile Poliţiei federale germane, la solicitarea revistei germane Welt am Sonntag.

Autoritatea politieneasca germana responsabila cu gestionarea frontierelor a confirmat astfel ca Timisoara are un "rol semnificativ" in activitatea organizatiilor de traficanti care pun in pericol viata persoanelor, acestea fiind transportate in camioane de diferite tonaje. Orasul romanesc are functia de "hot spot" (centru de colectare si distributie) in activitatea retelelor, scrie agentia ungara MTI, pe fluxul in limba romana, preluand ancheta Welt am Sonntag.

Comunicatul autoritatilor germane descrie si mecanismul: in oras, oamenii sunt imbarcati in camioane, urmand a fi transportati prin Ungaria, in Europa Centrala. Guvernul ungar a fost avertizat cu privire la acest aspect, se mai arata in publicatie.

Publicatia germana da exemplul unui barbat sirian care a platit traficantilor 5.500 de euro (25.500 lei), pentru ca acestia sa-i transporte familia in Germania. Barbatul a luat legatura, in Turcia, cu o organizatie de traficanti de fiinte umane. Potrivit datelor Politiei federale, majoritatea camioanelor, de tonaje diferite, utilizate pentru traficul de fiinte umane pe ruta balcanica, provin din "zonele de sud si est ale Europei". Cele mai multe dintre ele au fost inmatriculate in Turcia.

Potrivit publicatiei germane, platformele camioanelor sunt dublate, oamenii sunt inghesuiti intre platforma originala si cea falsa, intr-un spatiu de doar 40-50 de centimetri, traficantii ignorand, astfel, faptul ca acestia s-ar putea sufoca din lipsa de aer.

sursa

Mai multe articole despre:
0 Timişoara migraţie ilegală Welt am Sonntag