Ora de iarnă dă este cap traficul feroviar. Peste 80 de trenuri vor staționa la noapte timp de aproape 5.000 de minute
Trecerea la ora de iarnă va afecta parcursul a 81 de garnituri feroviare de la CFR, care vor staționa aproape 5.000 de minute, în total.
Un număr de 81 de trenuri aparţinând tuturor operatorilor de transport feroviar de călători vor staţiona, la nivel naţional, timp de 4.860 de minute, în total, pentru trecerea la ora oficială de iarnă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, informează CFR.
Potrivit administratorului de infrastructură feroviară publică, activitateade transport feroviar va trece, începând de duminică, 27 octombrie 2024, la ora Europei Orientale, ora 04:00 devenind ora 03:00. Astfel, în noaptea de 26/27 octombrie 2024, trenurile de călători şi marfă vor fi expediate din staţiile de plecare conform orei oficiale de vară, până la ora 4:00, care va deveni ora 3:00.
Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4:00 (ora oficială de vară) vor opri în staţiile de parcurs – de regulă în prima staţie de oprire destinată călătorilor, evitând opririle în staţiile intermediare – şi vor pleca după noua oră a Europei Orientale.
Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4:00, care devine ora 3:00, şi care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la destinaţie, vor continua mersul până la staţia finală. Trenurile de marfă aflate în circulaţie după ora 4:00 (care devine ora 3:00) vor continua mersul până la staţia finală, precizează compania.