MENIU

ORA DE IARNĂ 2017. Medic: 5 lucruri pe care trebuie să le faci

Medicul Tudor Ciuhodaru spune că majoritatea oamenilor se adaptează cu uşurință la schimbarea orei, modificările adaptive ale organismului făcându-se complet în circa cincisprezece zile. Totuşi, există şi persoane pentru care această schimbare are efecte adverse. Pentru aceştia, medicul Tudor Ciuhodaru are câteva sfaturi. 

Particularităţile fizice şi psihice individuale influenţează modul cum se realizează adaptarea la ORA DE IARNĂ. În fiecare an mulți pacienţi ajung la urgențe cu o simptomatologie polimorfă, mergând chiar până la agravarea sau decompensarea unor afecţiuni.

Chiar dacă duminică vom dormi mai mult cu o oră abia de luni se vor simţi efectele. Unele pot fi chiar periculoase, precum creșterea riscului de infarct sau a celui de suicid.

Iată ce riscuri există potrivit medicului Tudor Ciuhodaru:

Riscul de infarct crește cu 5-10%, timp de trei zile după schimbarea orei. Sunt afectate în special persoanele tinere, active profesional;

Totodată creşte riscul suicidar timp de două săptămâni de la modificarea orei, în special la depresivi şi la cei vulnerabilităţi psihoemoţionale.

Toate acestea se întâmplă pentru că modificarea orei de trezire duce la un stres la care organismul reacţionează prin creșterea activităţii sistemului nervos simpatic şi a nivelului citokinelor proinflamatorii determinând modificări: cardiovasculare manifestate prin variaţii ale tensiunii arteriale şi variate tulburări de ritm cardiac; neuropsihice: modificări ale calității somnului (insomnie, somnolenţă), astenie, apatie, anhedonie, agitaţie, irascibilitate, anxietate, tulburări de concentrare şi memorie, cefalee, vertij, moficarea apetitului (inapetenţă sau bulimie), până la dereglari afective sezoniere şi ideaţie suicidară.

Medicul Tudor Ciuhodaru spune că sub această simptomatologie se pot ascunde şi alte cauze şi de aceea este bine sa fiţi evaluaţi corespunzător de catre un medic pentru a nu omite un alt diagnostic.

Pentru a trece cu ușurință peste schimbarea orei, Tudor Ciuhodaru spune că trebuie să respectaţi cinci lucruri esențiale:

1. Planificarea corespunzatoare a activității.
2. Evitarea suprasolicitării datorată stimulentelor nervoase, substanţelor psihoactive sau situaţiilor conflictuale.
3. Nu e de neglijat petrecerea a cât mai mult timp în aer liber.
4. Și nici mișcarea, chiar sub forma unor simple plimbări.
5. Precum şi o alimentaţie bogată în fructe şi legume proaspete.

"Invocând faptul că se perturbă nejustificat populaţia şi că pierderile din diverse domenii socioeconomice depăşesc câştigurile unele ţări au renunţat la schimbarea orei de iarnă-vară sau nu au aplicat-o vreodată. Şi în România a fost respinsă o iniţiativă legislativă ce prevedea acest lucru", a mai spus medicul Tudor Ciuhodaru.