OPTAR propune realizarea unei rețele de drumuri în Capitală pentru pietoni și bicicliști
Organizația pentru Promovarea Transportului Alternativ în România (OPTAR) a propus marți realizarea unei rețele de drumuri în Capitală care să unească fluxurile de bicicliști și pietoni.
"Proiectul în sine nu presupune doar realizarea de piste de biciclete, ci integrarea unui trotuar și a unei piste de biciclete ca drum colector pentru toți pietonii și bicicliștii care locuiesc în zona respectivă sau doresc să se deplaseze în siguranță confortabil. Pistele de biciclete, la fel ca și trotuarele, trebuie protejate de traficul autovehiculelor. În momentul în care se gândește o protejare în comun a celor două fluxuri de circulație, cele pietonale și cele pentru biciclete, e mult mai simplu, mai ieftin și aplicabil. Proiectul își propune să unească cele două fluxuri", a declarat Marian Ivan, membru fondator al OPTAR, cu prilejul prezentării proiectului "Drumuri verzi în București", în cadrul grupului de lucru pe mobilitate urbană constituit la Primăria Capitalei.
El a spus că își propune să colaboreze cu primăria pentru a realiza la nivelul întregului municipiu o rețea de "drumuri verzi".
"De fapt, este vorba despre eliberarea unui trotuar, iar lângă acel trotuar liber de mașini să fie o pistă de biciclete cu dublu sens, de cel puțin 2 metri lățime, cu spațiu de siguranță, ca să nu fie loviți bicicliștii", a explicat Marian Ivan.
El consideră că pe străzile secundare din Capitală pot fi instituite sensuri unice, astfel încât să se creeze spațiu suficient pentru "drumuri verzi".
"Peste tot în lume, pe străzi înguste cum sunt în București se instituie sensuri unice, astfel încât să se creeze posibilitatea și mașinilor și bicicliștilor și pietonilor pentru a circula. Străzile din Capitală sunt pretabile pentru astfel de sensuri unice, se creează spațiu suficient pentru aceste 'drumuri verzi'", a menționat membrul fondator al OPTAR.
Potrivit acestuia, rețeaua de "drumuri verzi" ar acoperi întreg orașul.
"Aceasta va fi sub formă de fagure, de fapt marea problemă a modului în care e gândită acum rețeaua stradală din București e faptul că e concentrică, toate străzile duc spre centru. În momentul în care toate străzile duc spre centru, normal că se blochează. În mod normal, Capitala trebuie să încurajeze mersul pe inele, în niciun caz să nu aducă mașinile spre centru, aici e marea greșeală, că se încurajează și mersul pe inele și mersul concentric spre centrul orașului. Noi, din start, evităm această problemă, deoarece nu gândim această rețea concentrică, ci o gândim ca un tip fagure, astfel încât oricând omul să aibă două, trei variante de a traversa orașul schimbând traseul, lungimea rămânând aproximativ aceiași", a adăugat Ivan.