MENIU

Opt simptome Omicron care apar la persoanele vaccinate cu schemă completă

Cercetătorii din Norvegia au efectuat un studiu în care au fost implicate 111 persoane care au participat pe 26 noiembrie 2021 la o petrecere ce a devenit un focar unde s-a răspândit varianta Omicron. Din grupul cercetat, 66 de persoane au fost confirmate cu Covid-19 şi 15 au avut „posibile cazuri de virus”, conform The Independent.  

Potrivit constatărilor publicate în Eurosurveillance (un important jurnal ştiinţific european dedicat epidemiologiei, supravegherii, prevenirii şi controlului bolilor infecţioase) au existat opt ​​simptome cheie experimentate de grupul de petrecăreţi, vaccinaţi cu schema completă:

tusea,

curgerea nasului,

oboseala,

durerea în gât,

cefaleea,

durerile musculare,

febra,

strănutul

Din cei 111 participanţi, 89% aveau administrate două doze de vaccin ARNm şi niciunul nu primise doza booster, scrie adevarul.ro

Studiul a constatat că tusea, curgerea nasului şi oboseala au fost de fapt printre cele mai frecvente simptome la persoanele vaccinate, în timp ce strănutul şi febra erau cele mai puţin frecvente.

Experţii în sănătate publică au adăugat şi senzaţia de greaţă la lista de simptome la persoanele vaccinate care au contractat varianta Omicron. Deşi vaccinul protejează împotriva formelor severe ale bolii, este totuşi posibil să contractaţi Covid chiar dacă aveţi schema completă, cât şi doza booster.

Natura uşoară a simptomelor îi face pe unii oameni să distingă mai greu virusul de o răceală obişnuită. Dar, potrivit profesorului Tim Spector, care a creat aplicaţia ZOE Symptom Study (sistemul britanic care premite analizarea răspândirii coronavirusului în ţară), aproximativ 50% dintre „noile răceli” din prezent sunt, de fapt, Covid”. 

Mai multe articole despre:
omicron oms granite pandemie covid 19 pfizer doza 4 simptome