MENIU

Opt funcționari publici, găsiți în incompatibilitate și conflict de interese de ANI

<p>ANI</p>

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate și existența conflictului de interese de natură administrativă și penală a opt funcționari publici.

Astfel, au fost găsiți în conflict de interese de natură administrativă următorii funcționari publici:

Dumitru Hobeanu, președinte-director general al Casei de Asigurări de Sănătate Vâlcea. Acesta este acuzat de ANI că a semnat un contract de furnizare servicii medicale, încheiat între CAS Vâlcea și CMI Hobeanu Maria, cabinet al cărui medic titular este soția sa. Pentru serviciile medicale prestate în baza acestui contract, CMI Hobeanu Maria a încasat de la CAS Vâlcea venituri în cuantum de 158.536,6.

Mai mult, în calitate de președinte-director general al CAS Vâlcea, Dumitru Hobeanu a aprobat Raportul de control emis de CAS Vâlcea ca urmare a acțiunii de control efectuate la CMI Hobeanu Maria.

Vasile Hotea, funcționar public în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Maramureș. ANI susține că, în exercitarea atribuțiior de serviciu, a aprobat Raportul de Inspecție Fiscală încheiat în urma controlului efectuat de către inspecția fiscală la S.C. Giropa-Prod-Com S.R.L. (societate comercială în cadrul căreia fiul său este asociat si administrator) și dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală ca urmare a inspecției fiscale desfășurate în perioada 11 -15 iunie 2012 la S.C. Giropa-Prod-Com S.R.L.

Gheorghe Coporan, fost director executiv adjunct în cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Giurgiu. Acesta este acuzat că, în exercitarea atribuțiior de serviciu, a avizat și semnat procesul - verbal de constatare încheiat în urma controlului efectuat la S.C. Rona S.R.L. (societate comercială în cadrul căreia fiul său este asociat si administrator).

De asemenea, ANI a constatat incompatibilitate în cazul următorilor funcționari publici:

Cristina Ștefan, director executiv adjunct în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București. Aceasta s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 15 februarie 2010 – 03 octombrie 2013, întrucât în perioada exercitării funcției publice de director executiv adjunct în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București, a desfășurat activități remunerate, în baza Convențiilor Civile și a Contractelor individuale de muncă, care sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public, potrivit fișei postului.

Artimisia Ciuchină, șef Serviciu Financiar Contabil, Impozite și Taxe din cadrul Primăriei comunei Patricani, județul Neamț. ANI susține că funcționarul public s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 01 ianuarie 2011 – 29 octombrie 2014, întrucât fiul său și-a desfășurat activitatea în cadrul Serviciului financiar contabil din cadrul Primăriei Petricani, aflându-se în subordinea directă a mamei sale, rudă de gradul I, care deținea funcția de șef serviciu.

De asemenea, în perioada 01 ianuarie 2011 – 31 decembrie 2013, persoana evaluată a desfășurat activități de audit și expertiză contabilă, în legătură indirectă cu funcția de Șef Serviciu Financiar Contabil si a încasat venituri de la mai multe primării de pe raza județului Neamț, de la Școala de Arte și Meserii, precum și de la Liceul Tehnologic Petricani.

Totodată, întrucât veniturile încasate de persoana evaluată, așa cum au fost identificate în conturile bancare, nu se regăsesc în totalitate în evidențele fiscale ale Serviciului Fiscal Municipal Roman, Agenția Națională de Integritate a sesizat Agenția Națională de Administrare Fiscală în vederea stabilirii obligațiilor fiscale referitoare la veniturile realizate în perioada 2008 – 2012.

Cezar Dan Soichiciu, funcționar public în cadrul Poliției Locale Ploiești, județul Prahova. S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 05 octombrie 2015 – 18 mai 2016, întrucât a deținut simultan funcțiile de consilier în cadrul Compartimentului Achiziții Publice, Contracte – Poliția Locală Ploiești și de inspector de specialitate în cadrul Compartimentului Cabinet Primar - Primăria Municipiului Ploiești.

Iuliana-Luciana Giurgea, ofițer de penitenciare în cadrul Penitenciarului Focșani. Starea de incompatibilitate s-a constatat în perioada 01 septembrie 2011 – 31 octombrie 2013 întrucât a deținut simultan calitatea de comisar șef de penitenciare și funcția de coordonator servicii consiliere în cadrul Fundației Școala Română de Afaceri a Camerelor de Comerț și Industrie, Filiala Vrancea.

Totodată, a fost găsit în conflict de interese de natură penală funcționarul public Ileana Gârbovan, inspector de specialitate în cadrul Direcției de Sănătate Publică Sălaj. În cursul anilor 2013 și 2014, susține ANI, în calitate de inspector de specialitate în cadrul Direcției de Sănătate Publică Sălaj și în exercițiul atribuțiilor de serviciu, a participat la luarea de decizii prin efectuarea activităților de control la Centrul de Recuperare, Tratament și Îngrijire al Fundației ”Acasă”. Persoana evaluată și fiica acesteia au calitatea de asociat în cadrul S.C. AG&NT Aida S.R.L., societate comercială ce s-a aflat în relații cu caracter patromonial cu Fundația ”Acasă”.

Având în vedere aceste fapte, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău în vederea efectuării verificărilor cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea infracţiunii de conflict de interese.

 

Mai multe articole despre:
ANI incompatibilitate conflict de interese