Imagini ireale. Opt bărbaţi s-au luat la bătaie în plină stradă din cauza programărilor la tuns
Chiar şi un simplu tuns poate da naştere la pasiuni aprinse, terminate cu o bătaie în plină stradă. Marți, un asemenea conflict a izbucnit în Galați, pe strada Traian, în zona Băii Comunale, de o programare la tuns, scrie realitateadegalati.net
A ieşit un scandal pe cinste, în care au fost implicate opt persoane. Din primele informații, polițiștii gălățeni au stabilit că patru bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, au mers să se tundă la o frizerie din zona Băii Comunale.
La scurt timp după aceea, în frizerie a intrat un alt bărbat, de 34 de ani, care n-a vrut să stea la coadă, încercând să intre în faţă. Refuzat fiind, bărbatul de 34 de ani a plecat supărat, ameninţând cu răzbunarea.
A revenit la frizerie împreună cu tatăl său, un bărbat în vârstă de 56 de ani, și cu doi prieteni de 20, respectiv 30 de ani. Cei trei au rupt mai multe șipci dintr-un gard și, împreună cu doritorul de tuns, au sărit la bătaie la cei patru tineri aflați în frizerie.
Bătaia s-a încins repede, cei opt lovind, fiecare, cum au putut. Din fericire, nu s-a lăsat cu spitalizări. Niciuna dintre persoanele implicate nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Cu toate acestea, poliția s-a sesizat și a deschis un dosar de cercetare penală pentru tulburarea liniștii publice și lovire sau alte violențe. Unul dintre bărbați a fost deja audiat de oamenii legii, urmând ca și ceilalţi să fie aduși la audieri.