MENIU

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost externat din spitalul din Berlin

Aleksei Navalnîi

Liderul opoziției ruse, Aleksei Navalnîi, a fost externat din spitalul din Berlin, unde a fost transferat la sfârșitul lunii august, în comă, după ce ar fi fost otrăvit. Potrivit medicilor de la spitalul Charite, sunt șanse ca acesta să se recupereze complet.

”Starea de sănătate a pacientului s-a îmbunătățit într-o asemenea măsură încât tratamentul medical a fost întrerupt”, a anunțat spitalul într-un comunicat, citat de Le Figaro. Medicii au transmis că posibilele consecințe pe termen lung nu pot fi evaluate, însă văd posibilă o recuperare completă. 

Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, vechi oponent al preşedintelui Vladimir Putin, a fost în comă indusă mai multe săptămâni, de pe 20 august. Atunci, avionul cu care se reîntoarcea la Moscova, de la Tomsk, a aterizat de urgență în Omsk după ce și-a pierdut cunoștința în timpul zborului. Este posibil ca Navalnîi să fi fost otrăvit cu un ceai pe care l-ar fi băut în aeroportul din Tomsk înainte de a urca în avion. După două zile, liderul opoziției ruse a fost transportat în Germania.

Luna aceasta, Germania, Franța și Suedia au anunțat că testele făcute în laboratoare au arătat că Navalnîi a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din clasa Noviciok. Liderii europeni așteaptă o explicaţie din partea Kremlinului, care neagă orice implicare. În plus, Kremlinul susține că are mijloace limitate să ancheteze cazul, acuzându-i pe susținătorii săi că au sustras în ziua incidentului indicii legate de presupusa sa otrăvire.

În urmă cu doi ani, tot cu un agent neurotoxic din grupa Noviciok au fost otrăviţi, în Marea Britanie, fostul agent dublu rus Serghei Skripal şi fiica sa, Iulia. Cei doi au supravieţuit, însă un cetăţean britanic care a intrat în contact cu respectiva substanţă a decedat. Agentul neurotoxic a fost conceput în perioada sovietică în scopuri militare.

 

 

Mai multe articole despre:
aleksei navalnîi noviciok germania rusia