Opozantul lui Putin, Alexei Navalnîi, arestat pentru 30 de zile. Trump reacţionează dur
Opozantul principal al Kremlinului, Alexei Navalnîi, a fost condamnat, în noaptea de luni spre marți, la 30 de zile de închisoare pentru că ar fi chemat la manifestații neautorizate desfășurate în toată Rusia, a indicat purtătoarea sa de cuvânt, pe Twitter.
"Sentință: 30 de zile", a scris Kira Iarmych. Bloggerul anticorupție, 41 de ani, reținut la ieșirea din locuința sa luni după-amiaza, a compărut în fața unui tribunal din Moscova pentru nesupunere față de forțele de ordine și încălcări ale regulilor privind organizarea manifestațiilor.
Atât Casa Albă, cât și Uniunea Europeană au condamnat luni seara cu fermitate reținerea a sute de manifestanți pașnici la protestele din Rusia și au cerut Moscovei eliberarea acestora.
Casa Albă a condamnat cu fermitate reţinerea a sute de manifestanţi la protestele din Rusia în cadrul unei zile de mobilizare contra corupţiei elitelor şi a cerut Moscovei eliberarea acestora.
"Statele Unite condamnă cu fermitate reţinerea a sute de protestatari paşnici în toată Rusia", a precizat, într-un briefing de presă, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer.
"Reţinerea manifestanţilor paşnici, a observatorilor drepturilor omului şi a jurnaliştilor reprezintă un afront la valorile fundamentale ale democraţiei", a spus Spicer, citat de Reuters.
"Ruşii merită un guvern care susţine (...) un tratament egal în faţa legii şi posibilitatea de a-şi exercita drepturile lor fără teamă sau represalii", a mai declarat acesta, conform AFP.