OPINIE. De ce nu putem analiza lucid distanţa Paris-Teleorman?

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Una dintre cele mai importante concluzii după campania electorală 2014 este că s-au deschis răni care se închid greu. Victor Ponta şi echipele sale au mizat pe întărirea mândriei naţionale din raţiuni polemice cu principalul contracandidat. Polul de dreapta, deşi se pretinde inocent, a potenţat la maximum diferenţa dintre civilizaţi şi necivilizaţi, ţărani şi orăşeni, „babe” şi tineri, înstăriţi şi săraci pe care-i cumpără baronii. Ambele atitudini sînt periculoase. Pe cît de inconsistentă a fost dezbaterea, pe atît de periculoase sînt aceste segregări.

Să luăm stilul în care sînt prezentate zone diferite de vot. Şi poate e momentul să medităm ceva mai mult atunci cînd pronunţăm cu mare emfază cuvîntul DEMOCRAŢIE.

Teleormanul şi Parisul sînt prezentate ca doi poli, unul al furtului de vot, celălalt al civismului maxim. Fotografia este extrem de tendenţioasă. Şi pentru că ignoră realităţi sociale crunte din zonele mai sărace, anume că oamenii migrează după loc de muncă sau după casa de la ţară ca să iasă mai ieftin. Da, există şi "migranţi interni". Dar se uită şi că în străinătate merg la vot români care au reuşit cît de cît să se integreze. Îi uităm pe cei care o duc de azi pe mîine şi acolo, adevăraţi refugiaţi din calea abuzului economic estic.

Un exemplu amuzant: dimineaţă ni se prezentau eroic români care se urcau toţi într-un microbuz în Italia ca să ajungă la vot; în acelaşi timp, orice microbuz care transportă oameni în Vrancea e din start suspect de turism electoral.

Nu spun că nu se şi fură la votare. Spun că există vot corect zdrobitor majoritar. Cu atît mai relevant cu cît prezenţa la vot pare să fie cea mai bună din ultimul deceniu. Nu credeţi în toate isteriile politicienilor şi ale fanilor sau activiştilor cărora le explodează creierii în campanie. Sînt bazine electorale unde domină PSD, are şi dreapta cîteva. Furtul există de ambele părţi, partidele de guvernare îşi iau un mic caimac (şi-n 2009, şi-n 2004 etc.). Dar influenţa furtului e infinit mai mică decît în alţi ani.

Interesul votanţilor e diferit. Ne tot mirăm că părinţii votează diferit de copii. Păi poate şi sînt în situaţii dificile diferite. Însă ura între generaţii e perpetuată ca armă politică

Un candidat e prezentat în reţelele de socializare ca alesul elitelor. Celălalt, ales de „suboameni”, săraci, mituiţi etc. E asta spirit DEMOCRATIC? Nu. E cel puţin la fel de grav precum îndemnurile la ortodoxism şi românism extrem.

Cumpăratul votului. Se vorbeşte mult despre punga cu zahăr şi ulei pentru votanţi din mediul rural. Nu se vorbeşte nimic despre facilităţile acordate de guvernanţi marilor companii. E o formă ipocrită de a taxa influenţarea votului.

La Teleorman mai trebuie şi dovedită frauda. S-au tot plîns oamenii politici de fraude. Dosarul cel mai înaintat pare să fie cel în care e inclus şi Dragnea, cu nereguli posibile în ziua referendumului din 2012. Să aşteptăm verdictul dacă tot sîntem democraţi. Şi să nu-i considerăm pe unii vinovaţi în masă doar pentru că-s din Vrancea sau Vaslui. La fel, ştiţi toată povestea cu frauda de la PAris în 2009 - nimic demonstrat nici de tabăra PSD. Fraudele rămîn mai tot timpul nişte bîrfe şi nişte motive de urlet pentru politicieni disperaţi.

Am văzut pe reţelele de socializare şi afirmaţii precum: am reuşit s-o conving pe bunica să „voteze cum trebuie”. La fel cum am văzut că bazinele electorale ale unui anumit partid sînt din start bănuite de corupţie. În toată Europa există astfel de zone cu vot zdrobitor pentru anumite forţe, unele partide importante funcţionează cu nuclee regionale puternice. Nu e neapărat fraudă într-un loc dacă votul e covîrşitor pentru un partid sau altul. La noi, „democraţii” de dreapta nu văd nereguli decît în ograda celorlalţi. Însă, în fapt, sînt promotorii segregării de care vorbeam la început. Democratic e să accepţi rezultatul oricare ar fi el, democratic e să accepţi că orice „babă”, orice „beţiv” (epitete văzute cu duiumul în aceste alegeri) au dreptul să voteze altfel decît ultraurbanizaţii din Bucureşti.

Deşi am avut cei mai şterşi candidaţi din ultimii 25 de ani, deşi avem doi finalişti care s-au prezentat ca promotori ai aceleiaşi politice economice de centru-dreapta (da, şi Ponta a spus-o cît se poate de clar), rămînem cu ceva grav, exact opusul „unificării” de care s-a făcut atîta caz: ură după venituri, după statut, după aspiranţii la statut (exemplu: să te crezi autosuficient deşi eşti departe şi de clasa de mijloc), după zone dezvoltate industrial sau lăsate în părăsire. Şi mai ales să alimentezi ruptura diaspora – cei rămaşi. Ca şi cum nu clasa politică a încurajat în ultimii 10 ani folosirea mîinii ieftine de lucru cu investiţii minime. După blestemul lui Sorin Ovidiu Vântu, avem un stat care nu mai poate garanta drepturi de bază, nici vot pentru diaspora, nici multe alte lucruri - să nu uităm că aproape 150 000 de oameni cu dizabilităţi nu pot vota sau votează cu mari eforturi.

Ca să nu mai zic că am uitat să taxăm civic faptul că 3-4 milioane au plecat din ţară să caute un rost (majoritatea au plecat din maximă nevoie, doar o minoritate în căutarea firească de evoluţie profesională) şi ne plîngem că nu pot să voteze. Aşa sînt situaţiile aberante, se rostogolesc pînă la absurd. Şi ajungem să uităm esenţa - că sîntem mînă de lucru ieftină bîntuind după supravieţuire -, şi să urlăm din cauza unor consecinţe. Oamenii care stau la coadă la Paris ar fi trebuit să voteze firesc. România i-a mai dezamăgit o dată prin reprezentanţii săi. Aceiaşi oameni ar trebui să înţeleagă însă că nu sînt în nici o competiţie morbidă cu "hoţii" din Teleorman.

Politicienii au reuşit să ne rupă după interese propagandistice. Şi din păcate prea mulţi dintre noi ne-am lăsat antrenaţi în acest joc periculos care-şi va arăta urmări deloc plăcute în anii următori.

Costi Rogozanu