Tragedie în Alba: Un copil de 5 ani a murit după ce a căzut în apele râului Cugir
Un băiețel de aproximativ 5 ani a murit înecat, luni, după ce a căzut în râul Cugir. El a fost scos din apă de echipele de salvatori, care au încercat să îl resusciteze, însă fără rezultat.
„În jurul orei 13.00, un minor în vârstă de aproximativ 5 ani, din Cugir, a căzut în râul Cugir. Acesta a fost scos din apă, iar în prezent este supus manevrelor de resuscitare. Sunt efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs acest incident”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Alba.
„Din păcate, minorul a decedat", a mai precizat IPJ Alba.
Poliţia efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment.