MENIU

Operațiune de SALVARE extrem de dificilă, pe Valea Caraimanului! Un tânăr a căzut peste 100 de metri, de pe o potecă turistică

Operațiune de salvare tânăr / Foto: Facebook Salvamont Bușteni

Salvamontiştii din Buşteni şi Prahova intervin pentru recuperarea de pe munte a unui tânăr de 18 ani, care a căzut peste 100 de metri pe Valea Caraimanului. Acţiunea de salvare este extrem de dificilă din cauza vremii.

Potrivit informaţiilor postate pe pagina de Facebook a Salvamont Buşteni, tânărul a căzut din poteca turistică peste 100 de metri şi a ajuns în apă. El a suferit o fractură deschisă de femur şi este hipotermic.

"Salvamontisti din Busteni si Prahova fac eforturi in aceste momente pentru a-i salva viata tânărului.

Conditiile meteo sunt nefavorabile, cu ploaie potențială si temperaturi in scădere", se arată în mesajul de pe Facebook.