MENIU

Operație în premieră la Iași: Viața unei adolescente de 16 ani a fost salvată. Fata fusese spulberată de tren

Sursa foto: Pixabay

Viața unei adolescente de 16 ani, victimă a unui accident feroviar, a fost salvată de medicii din Iași, după ce aceștia au realizat o operație în premieră, care a durat 20 de ore.

Fata de 16 ani, care a fost victima unui accident feroviar, va putea merge din nou, datorită operației în premieră, realizată de medicii de la Spitalul ”Sf Maria” din Iași.

,,În aceste condiții de pandemie destul de dificile, în cursul zilei de sâmbătă s-a realizat o intervenție chirurgicală în premieră pentru Iași. Pe 15 septembrie a fost internată o adolescență în vârstă de 16 ani, victima a unui accident feroviar, cu politraumatisme.

Cea mai importantă este de bazin complex, cu pierdere de substanță. După mai multe intervenții de reconstrucție a bazinului, sâmbătă s-a intervenit chirurgical pentru reconstrucția părților moi. S-a reușit reconstrucția plexului sacrat și acoperirea defectului cu lambouri musculare”, a precizat dr. Lavinia Ionescu, purtător de cuvânt al Spitalului de Copii, potrivit ziaruldeiasi.ro.

Reprezentanţii unităţii medicale spun că operaţia a fost una deosebit de grea, fiind o provocare pentru toată echipa medicală implicată

,,Intervenția, care a durat 20 de ore, a fost realizată de o echipă multidisciplinară, de anesteziști, chirurgi plastici și ortopezi. Post operator, fetița a fost dusă la terapie intensivă. Ea este stabilă hemodinamic și respirator. Sperăm că această intervenție complexă să îi amelioreze prognosticul funcțional.

Dacă nu se realiza această intervenție, copila risca să folosească un scaun rulant toată viața. Vor urma foarte multe proceduri de recuperare medicală, dar sperăm să poată să meargă. Ar fi cel mai frumos să o vedem venind pe picioarele ei la spital”, a mai spus dr. Lavinia Ionescu.

Mai multe articole despre:
iasi operatie adolescenta accident feroviar