MENIU

Opera protestează din nou: Revolta sub scenă, balerinii pe scenă

Baletul “DSCH. The Dream”, care trebuia să se joace aseară, pe scena Operei Naţionale Bucureşti, a fost momentul protestului. Protestele au început din fosa orchestrei. Aceasta, sub conducerea dirijorului Tiberiu Soare, au tăcut, iar balerinii pregătiţi au încremenit pe scenă. Cortina a fost trasă.

Baletul “DSCH. The Dream”, care trebuia să se joace sâmbătă, 23 aprilie, pe scena Operei Naţionale Bucureşti, a fost anulat. Cauza: un nou protest. Orchestra şi membrii colectivului Operei au ocupat fosa orchestrei, sub conducerea dirijorului Tiberiu Soare, iar balerinii din spectacol au stat pur şi simplu pe scenă. Johan Kobborg a postat sâmbată seară un scurt mesaj pe contul sau de Twitter: "România, accepţi asta? Europa, accepţi asta? Lume?", scrie Mediafax.

În ciuda unor negocieri prealabile dintre Tiberiu Soare, dirijorul orchestrei, şi Vlad Alexandrescu, ministrul Culturii, spectacolul de aseară nu s-a mai ţinut, sub ochii înmărmuriţi ai spectatorilor. Mai mult, "Tiberiu Soare le-a spus aseară spectatorilor că balerinii de pe scenă nu reprezintă Opera Naţională. Dar pe scenă eram şi balerini români, şi străini. E o discriminare faţă de dansatorii străini, dar chiar şi faţă de noi, românii de pe scenă", declară Cristi Preda şi Marina Minoiu, artişti ai Operei, citaţi de Hotnews.ro. "După ce Soare a anunţat ca orchestra nu va cânta, tehnicienii de la masa de comandă nu au vrut nici măcar să deschidă cortina. Atunci au deschis-o doi dansatori, ca spectatorii să vadă că noi, balerinii, suntem pregatiţi pentru spectacol".

“Am fost umiliţi de conducerea Ministerului Culturii, care a schimbat patru directori ai Operei de la începutul lunii până acum. Oameni de mare valoare au fost pur şi simplu călcaţi în picioare”, a punctat dirijorul Tiberiu Soare, referindu-se şi la Vlad Conta, aflat la rândul său în fosă. Conform declaraţiei ulterioare pentru “Adevărul” a sopranei Irina Iordăchescu, această formă radicală de protest a fost decisă ca urmare a faptului că ministrul Vlad Alexandrescu nu le-a răspuns până la ora promisă, în cursul zilei de sâmbătă, la solicitările din memoriul depus de protestatari în această săptămână la minister, aşa cum promisese. În acest moment, balerinii aflaţi pe scenă au dat la o parte cortina şi s-au arătat publicului, exprimându-şi astfel disponibilitatea de a performa.

Sala aseară a reacţionat: aplauze şi huiduieli.

Mai multe articole despre:
Opera Opera Română protest opera