ONU intervine în criza din Georgia. „Utilizarea inutilă sau disproporţionată a forţei este extrem de îngrijorătoare”
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, şi-a exprimat luni îngrijorarea profundă după violenţele care au avut loc în cursul manifestaţiilor din ultimele zile în Georgia, denunţând o folosire "disproporţionată a forţei" împotriva protestatarilor, relatează AFP.
"Utilizarea inutilă sau disproporţionată a forţei împotriva manifestanţilor şi a angajaţilor mass-media este extrem de îngrijorătoare", a declarat Volker Türk, potrivit unui comunicat.
Georgia a primit în decembrie 2023 statutul de ţară candidată la UE, dar negocierile de aderare nu au început, procesul de aderare fiind de facto blocat de Comisia Europeană încă dinaintea alegerilor din octombrie. Cu toate acestea, săptămâna trecută guvernul de la Tbilisi a anunţat el însuşi suspendarea procesului de aderare la UE până în 2028, acuzând Bruxellesul de "şantaj", anunţ în urma căruia opoziţia şi-a intensificat manifestaţiile deja lansate după alegeri.
Forţele de ordine au dispersat protestele desfăşurate în ultimele trei seri în capitala Tbilisi şi în alte oraşe, arestând în urma confruntărilor aproximativ 150 de protestatari, în timp ce zeci de poliţişti au fost răniţi de petarde şi alte obiecte aruncate asupra lor de manifestanţi.
Mii de manifestanţi s-au reunit luni seară din nou în faţa parlamentului de la Tbilisi, pentru a cincea seară consecutiv, purtând drapele georgiene şi ale UE. Ei sunt încadraţi de un important dispozitiv al poliţiei.