OMV Petrom umflă buzunarul acționarilor cu 854 milioane de lei
OMV Petrom umflă buzunarul acționarilor cu 854 milioane de lei în primul trimestru, faţă de 619 mil lei în perioada similară a anului trecut, în condițiile în care vânzările s-au majorat cu 5%, la 4,875 miliarde lei, potrivit rezultatelor financiare publicate joi de companie.
OMV Pewtrom stă bine și la valoarea vanzarilor consolidate. Aceasta a crescut usor comparativ cu T1 din 2017, susţinută de preturi mai mari ale produselor petroliere si gazelor naturale si de volume mai mari ale vanzarilor de electricitate, contrabalansate partial de volume mai mici ale vanzarilor de gaze naturale si preturi mai mici ale energiei electrice.
Veniturile totale ale grupului OMV Pewtrom s-au cifrat la 4,9 miliarde lei, faţă de 4,7 miliarde lei în primele trei luni din 2017.
Vanzarile din Downstream Oil au reprezentat 70% din totalul vanzarilor consolidate, in timp ce vanzarile din Downstream Gas au reprezentat 28% si cele din Upstream 2% (vanzarile din Upstream fiind, in mare parte, vanzari in interiorul Grupului, nu catre terti).
Rezultatul din exploatare excluzand elementele speciale a crescut in T1/18 cu 25% la 958 mil lei, ca urmare a conditiilor de piata favorabile si disciplinei costurilor.
Profitul net CCA ,excluzand elementele speciale atribuibile actionarilor OMV Petrom, a fost 752 mil lei, în creştere cu 28%. In T1/18 elementele speciale au cuprins venituri nete in valoare de 71 mil lei, in timp ce castigurile din detinerea stocurilor au fost in suma de 50 mil lei.
Rezultatul financiar net s-a deteriorat usor de la o pierdere de 56 mil lei in T1 din 2017 la o pierdere de 63 mil lei in primul trimestru din 2018, reflectand in principal cheltuieli mai mari din diferente de curs valutar, contrabalansate partial de cresterea neta a veniturilor din dobanzi. Prin urmare, profitul inainte de impozitare in T1 din 2018 a fost de 1,01 miliarde lei, cu 37% peste T1 2017.
Investitiile derulte de OMV Petrom au crescut la 843 mil lei comparativ cu 353 mil lei in T1/17, cuprinzand in principal investitiile din Upstream in suma de 653 mil lei in T1/18, comparativ cu 324 mil lei in T1/17. Investitiile din Downstream au fost in valoare de 190 mil lei (T1/17: 29 mil lei), din care 189 mil lei in Downstream Oil.