Omul lui Putin, cină secretă la București. Viktor Orban a avut o masă de lux împreună cu viceprim-ministrul României, Kelemen Hunor
Omul lui Putin, cină secretă la București. Viktor Orban a avut o masă de lux împreună cu viceprim-ministrul României, Kelemen Hunor. Cei doi s-au răsfățat cu biban de mare și tartar de somn și somon. Totul în contextul în care în Ungaria se plafonează prețul la alimente. Toată seara au fost supravegheați atent de agenții SPP care au verificat dinainte ca lucrurile să decurgă fără incidente.
Cu biban de mare, tartar de somn și somon și alte specialități scumpe. Așa s-a răsfățat premierul ungar Viktor Orban la un restaurant scump din Capitală în timpul vizitei sale. Totul, în contextul în care Ungaria plafonează prețul la alimente. La întâlnire a participat și prietenul său, Kelemen Hunor.
Pe toată durata șederii niciunul din cei doi nu a consumat alcool, ci doar apă plată și au fost permanent sub atenta supraveghere a agenților SPP care au controlat zona înainte și s-au asigurat ca totul să decurgă ca la carte. Mai mult, nici personalul localului nu a fost înștiințat de prezența premierului maghiar iar toate alimentele consumate de cei doi au fost atent verificate.
Viktor Orban și Kelemen Hunor au părăsit localul aproape de miezul nopții, păziți tot de agenții SPP. Restaurantul este destul de cunoscut în rândul politienilor celebri. Aici a luat masa și Joe Biden înainte să fie președinte al SUA, precum și președintele României, Klaus Iohannis.