MENIU

Omul care a creat vestele sinucigașe de la Paris, dat în urmărire de poliția din Belgia

<p>Creatorul bombelor</p>
<p>Creatorul bombelor</p>

Serviciile de securitate spun că artizanul vestelor explozive de la Paris este un specialist în muniții cu un grad înalt de pregătire.

Un nou suspect a intrat pe lista persoanelor căutate de poliția belgiană: este vorba de presupusul creator al vestelor explozive utilizate în atacurile de la Paris de săptămâna trecută.

Suspectul, despre care nu se știe decât că îl cheamă Mohamed K, ar fi originar din Roubaix, localitate din nordul Franței.

Poliția belgiană a emis miercuri un mandat de căutare în toată țara, la solicitarea autorităților franceze. Forțele de securitate din Franța cred că Mohammed K se află în prezent pe teritoriul Belgiei, potrivit Daily Mail.

Autoritățile belgiene au dat publicității și o fotografie cu presupusul creator de bombe.

"Nu oricine poate să creeze astfel de dispozitive explozive. E nevoie de un specialist în muniție, cineva pregătit să dozeze explozibilii, care știe să-i prepare și să-i aranjeze în așa fel încât să nu sară în ochi și nici să nu incomodeze mersul. Bineînțeles, trebuie să evite și riscul de detonare accidentală", a explicat un fost șef al serviciilor de informații franceze.


Mai multe articole despre:
atac terorist paris atentate Paris