MENIU

OMS: Pandemia de COVID-19 încetinește la nivel mondial, cu excepția Asiei de sud-est şi a estului Mediteranei

OMS: Pandemia de COVID-19 încetinește la nivel mondial, cu excepția Asiei de sud-est şi a estului Mediteranei

Pandemia de coronavirus este în continuă expansiune, dar creşterea cazurilor şi a deceselor a încetinit la nivel global, se arată în ultima actualizare epidemiologică făcută publică, luni seara, de Organizația Mondială a Sănătății, potrivit căreia excepţie fac sud-estul Asiei şi estul Mediteranei, relatează Reuters.

Potrivit actualizării, continentele Americane rămân, în continuare, cele mai afectate, reprezentând jumătate din cazurile recent raportate şi 62% din cele 39.240 de decese la nivel mondial din ultima săptămână.

Până în prezent, mai mult de 23,65 de milioane de persoane au fost raportate ca fiind infectate la nivel global, iar 811.895 au murit, potrivit unui raport al Reuters la zi.

„Peste 1,7 milioane de cazuri noi de COVID-19 şi 39.000 de decese noi au fost înregistate de OMS în ultima săptămâna, o scădere de 4% a numărului de cazuri şi (o scădere de 12%) a numărului de decese comparativ cu săptămâna precedentă", se arată actualizarea OMS.

Sud-estul Asiei, a doua cea mai afectată regiune, a raportat o creștere de 28% la capitolul noi cazuri înregistrate și de 15% la capitolul decese, se mai arată în raportarea OMS. Majoritatea cazurilor noi raportate continuă să fie înregistrate în India, dar virusul se răspândește cu repeziciune și în Nepal.

În ceea ce privește situația din estul Mediteranei, numărul cazurilor raportate a crescut cu 4%, în vreme ce numărul deceselor a scăzut constant în comparație cu ultimele șase săptămâni. Libanul, Tunisia și Iordania au raportat cea mai mare creștere a cazurilor comparativ cu săptămâna precedentă.

 

Mai multe articole despre:
oms coronavirus