MENIU

OMS face ANUNȚUL! Combaterea pandemiei de COVID-19 cu doze de rapel nu este o strategie viabilă

OMS FOTO: FACEBOOK

Combaterea pandemiei de COVID-19 cu doze de rapel ale vaccinurilor actuale nu este o strategie viabilă, au avertizat marţi experţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), cerând, de asemenea, vaccinuri care să prevină mai bine transmiterea virusului, relatează AFP.

Specialiştii OMS "consideră că vaccinuri împotriva COVID-19 care să aibă un impact ridicat în ceea ce priveşte transmiterea şi prevenirea infecţiei, în plus faţă de prevenirea formelor severe de boală şi a deceselor, sunt necesare şi trebuie dezvoltate".

După şase săptămâni de la identificarea sa în Africa de Sud, datele din mai multe ţări arată că varianta Omicron - care intră în categoria variantelor considerate îngrijorătoare de OMS - se transmite mult mai rapid decât varianta anterioară dominantă, Delta, şi pare să provoace în general forme mai puţin severe ale bolii.

Un aspect important este acela că nu se ştie dacă această severitate aparent mai scăzută se datorează caracteristicilor intrinseci ale variantei sau dacă este legată de faptul că aceasta afectează populaţiile deja parţial imunizate, de vaccin sau de o infecţie anterioară.

Cu toate acestea, Omicron se răspândeşte rapid în multe ţări, iar cazurile se dublează la fiecare două sau trei zile, ceea ce nu se întâmpla în cazul variantelor anterioare.

Mutaţiile suferite de varianta Omicron par să îi permită să reducă imunitatea oferită de anticorpi împotriva virusului. În consecinţă, ea poate infecta probabil un număr mare de vaccinaţi şi reinfecta persoanele care anterior au contractat boala.