MENIU

OMS, atinsă de virusul exasperării. Un director al Organizației nu s-a mai putut stăpâni în fața criticilor

Un director al OMS a avut o ieșire furioasă din cauza criticilor aduse misiunii din China

Criticile la adresa misiunii de experți trimisă de OMS în China pentru a stabili originea pandemiei l-a enervat la culme pe unul dintre cei mai înalți oficiali ai organizației. Luni, directorul pentru Urgențe sanitare, Michael Ryan, și-a arătat exasperarea în cadrul unei conferințe de presă.

Reacția reprezentantului OMS a avut loc când s-a atins subiectul privind nemulțumirile șefului diplomației americane, Antony Blinken, care a criticat aspru atitudinea Chinei.

”Este o atitudine responsabilă să spui că nu vei accepta un raport înainte chiar să fie scris?! Să spui că ai informații, dar că nu le oferi?!”, a declarat Ryan pe un ton enervat, la conferința de presă a OMS din Geneva.

În aceeași zi, Blinken a criticat la un un post TV ”lipsa de transparență” și ”incapacitatea Chinei de a fi deschisă.”
”Chiar și astăzi, China este departe de a face ceea ce trebuie atunci când vine vorba de furnizarea informațiilor de care are nevoie comunitatea internațională și de a se asigura că experții au acces în China”, a adăugat șeful diplomației americane, citat de hotnews. 

Reamintim că misiunea experților OMS în China a început vineri. După două săptămâni în care aceștia au fost nevoiți să stea în carantină, au vizitat spitalul unde au fost tratați primii pacienți din țară. Ulterior, s-au deplasat în locurile unde se ținea piața despre care se crede că ar fi putut fi focarul inițial. 

”Există progrese, iar toate răspunsurile ar putea fi găsite sau nu.
La fel ca în orice investigație asupra unei boli infecțioase, peste informațiile pe care le acumulezi, primești răspunsuri. Și apoi asta pune mai multe întrebări, este un thriller”, a mai spus directorul din OMS. 

Ulterior, colega sa, Maria Van Kerkhove, ofițerul tehnic al organizației pentru lupta împotriva Covid-19, a ținut să precizeze că experții vor vizita faimosul Institut de Virologie pe care administrația Trump l-a văzut ca fiind punctul inițial de unde ar fi scăpat virusul.

Ancheta din China are loc în contextul în care regiunea Wuhan este considerată locul izbucnirii pandemiei, iar autoritățile de la Beijing au fost acuzate că ar fi ascuns date. În acest context, orice critică din afară poate îngreuna misiunea experților, vizita fiind oricum extrem de sensibilă pentru regimul chinez, care încearcă să evite orice responsabilitate pentru epidemie.

Misiunea este condusă de Peter Ben Embarek, principalul expert al OMS în boli care trec de la animale la oameni. Din echipă mai fac parte oameni de știință renumiți din zece țări, respectiv Danemarca, Marea Britanie, Olanda, Australia, Rusia, Vietnam, Germania, SUA, Qatar şi Japonia, recunoscuţi în domeniile lor de expertiză. Aceștia au luat în calcul că gazda iniţială a virusului ar fi fost liliacul, însă animalul intermediar care a provocat contaminarea la om este încă necunoscut.

Pandemia a dus la tensionarea relațiilor între China și mai multe state. Fostul președinte al SUA Donald Trump a sugerat că autoritățile din China sunt responsabile de răspândirea virusului și, mai mult, că Sars-Cov-2 ar fi fost lăsat să scape cu intenție dintr-un laborator de virologie din Wuhan, oraşul din centrul ţării unde a apărut virusul, la sfârşitul anului 2019.