Teroristul Hayssam, decizie definitivă în dosarul "Manhattan". 23 ani de închisoare primiţi pe fond
Sirianul Omar Hayssam ar putea fi condamnat într-un alt dosar decât cel de terorism pentru care îşi ispăşeşte deja pedeapsa. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti ar putea da, joi, decizia definitivă în dosarul „Manhattan" în care omul de afaceri sirian a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti, la pedeapsa de 13 ani şi 4 luni de închisoare plus un spor de 10 ani, rezultând astfel peste 23 de ani de închisoare.
Sirianul Omar Hayssam a fost condamnat în noiembrie de Tribunalul București la 23 de ani și patru luni închisoare în dosarul "Manhattan", în care a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, pentru săvârșirea unor infracțiuni economice.
În același dosar, fratele lui Hayssam, Mohamad Omar, a fost condamnat la 16 ani de închisoare. De asemenea, cei doi frați au fost obligați să plătească în solidar suma de 7,8 milioane lei.
„Vă rog să nu mă judecaţi aşa cum s-a întâmplat la fond, vă rog să mă judecaţi după legea nouă. (...) Dumneavoastră judecaţi acum după o pedeapsă care nu există în Europa, nici în Africa. Vă rog să acceptaţi apelul meu şi să mă achitaţi pentru că nu am greşit cu nimic", a declarat Omar Hayssam la ultimul termen de judecată, citat de evz.ro
În acest dosar, Omar Hayssam a fost trimis în judecată în octombrie 2012 de procurorii DIICOT, alături de fratele său, Mohamad Omar, cumnatul lui, Mihai Nasture, și doi parteneri de afaceri — Viorel Vasile Mafteucă și Doina Farladanschi.
Potrivit DIICOT, cei cinci au constituit un grup infracțional organizat și au acționat premeditat și planificat în vederea nerestituirii creditelor și trecerii patrimoniilor SC Bucovina Mineral Water SA și SC Rio Soft Drinks în cadrul altor societăți din "Grupul Manhattan".