MENIU

Ofiţer de poliţie din Reghin, trimis în judecată pentru trafic de influenţă de DNA. Promitea intervenții contra-cost la IML

Ofiţer în cadrul Poliţiei municipiului Reghin, trimis în judecată de procurorii DNA

Potrivit procurorilor DNA, Florin Roberto Raica, ofiţer de poliţie în cadrul Poliţiei municipiului Reghin a fost trimis în judecată într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Tîrgu Mureş au dispus trimiterea în judecată, în stare libertate, a lui Florin Roberto Raica, la data faptei ofiţer de poliţie în cadrul Poliţiei municipiului Reghin, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, informează AGERPRES.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în perioada primăvara - vara anului 2019, Florin Roberto Raica, în calitatea menţionată mai sus, ar fi pretins şi primit, direct sau prin intermediari, sumele de 500 euro şi 4.800 lei de la o persoană cercetată pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul circulaţiei (conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului).

"În schimbul banilor, inculpatul ar fi promis că va interveni pe lângă funcţionari din cadrul Institutului de Medicină Legală şi că îi va determina să stabilească valori ale alcoolemiei sub limita legală. De asemenea, inculpatul ar mai fi promis şi rezolvarea favorabilă a cauzei respective, scopul final fiind obţinerea permisului de conducere într-un timp scurt", menţionează anchetatorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Mureş.

DNA precizează că Florin Roberto Raica a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru săvârşirea unor infracţiuni similare.