Oficialii SUA recunosc: avion de luptă, interceptat în spațiul aerian al Chinei
Două avioane de luptă chineze au interceptat, în acest week-end, un avion de supraveghere aparținând US Navy. Aeronava zbura peste Marea Chinei de Est, iar unul dintre cele două avioane chineze s-a apropiat la aproximativ 91 metri de cel american, au anunțat luni oficialii americani, citați de Reuters.
Oficialii, care au făcut declarații sub protecția anonimatului, au declarat că rapoartele inițiale au arătat ca unul dintre avioanele chineze J-10 s-a apropiat de avionul american EP-3, obligând aeronava americană să-și schimbe direcția.
Unul dintre oficiali a declarat că avionul chinez era înarmat, iar interceptarea a avut loc la o distanță de 148 km de orașul chinez Qingdao.
Pentagonul a spus că intersectarea aeronavelor nu prezenta siguranță, dar a adăugat că majoritatea unor astfel de interacțiuni sunt sigure. Astfel de interceptări ca cea survenită duminică se întâmplă des, susțin oficialii.
În luna mai, două avioane SU-30 aparținând Chinei au interceptat o aeronavă americană destinată să detecteze radiații, în timp ce zbura în spațiul aerian internațional peste Marea Chinei de Est.
China este profund suspicioasă față de orice activitate militară a S.U.A. în apropierea coastelor sale.
În 2001, interceptarea unui avion spion american de către un avion de luptă chinez a avut ca rezultat o coliziune în urma căreia pilotul chinez și-a pierdut viața și a forțat avionul american să efectueze o aterizare de urgență la o bază din Hainan.
Cei 24 de membri ai echipajului din SUA au fost deținuți timp de 11 zile, până când Washingtonul și-a cerut scuze pentru incident.
Această întâlnire a tensionat relațiile dintre SUA și China în primele zile ale primului mandat al președintelui George W. Bush.