MENIU

Oficial pro-rus: "O treime din Severodonețk se află sub controlul nostru". Înaintarea în teren, ANEVOIOASĂ: care este MOTIVUL

Război în Ucraina / Foto: Profi Media

Bombardamentele rusești au redus la stadiul de ruine o mare parte din Severodonețk, iar trupele rusești au intrat în periferia sud-estică și nord-estică a orașului, însă apărarea ucraineană a încetinit campania rusă mai amplă din întreaga regiune Donbas.

„Putem spune că o treime din Severodonețk se află deja sub controlul nostru", a declarat marți dimineață, citat de TASS, Leonid Pasechnik, liderul așa-zisei Republici Populare Lugansk, relatează HotNews.ro.

Potrivit sursei citate, acesta a precizat, de asemenea, că luptele sunt în toi în oraș, dar că forțele rusești nu avansează atât de rapid pe cât s-ar fi putut spera. 

„Dar vrem, mai presus de toate, să menținem infrastructura orașului", a susținut el. Afirmațiile au fost făcute pentru agenția de stat rusă și nu sunt confirmate pentru moment din surse independent.

Înaintarea trupelor rusești a fost complicată de prezența mai multor uzine chimice mari în zona Severodonețk, potrivit TASS.