MENIU

Oficial NATO: „Orice stat membru ar putea să solicite protecție în temeiul articolului 5 al Alianței privind apărarea reciprocă din cauza operațiunilor hibride rusești”

Rusia lansează atacuri hibride asupra statelor NATO. Foto/Profimedia

Orice țară membră NATO ar putea să solicite protecție în temeiul articolului 5 al Alianței privind apărarea reciprocă din cauza operațiunilor hibride rusești, informează Vocea Americii, citând un înalt oficial aliat care a dorit să-și păstreze anonimatul. Articolul 5 al Tratatului Nord-Atlantic obligă fiecare stat membru să considere un atac împotriva unui stat aliat ca fiind un atac împotriva tuturor.

Întrebat care ar putea fi răspunsul NATO la operațiunile hibride ale Moscovei și la încercările de destabilizare a Europei, oficialul a declarat că "totul depinde de acțiunile pe care Rusia continuă să le întreprindă".

În acest moment, niciun stat membru NATO nu a făcut o astfel de solicitare, a declarat oficialul, în marja summitului Alianței de la Washington.

 

Putin intensifică sabotajele în Europa

 

Înaltul oficial NATO a mai declarat, marți, în cadrul unei ședințe de informare cu jurnaliștii, că Putin exercită presiuni puternice în Europa pe mai multe fronturi, inclusiv planuri de asasinate, sabotaje, incendiere, pentru a submina sprijinul public pentru Ucraina.

Bazele militare americane din Europa au fost plasate la cel mai înalt nivel de alertă de securitate din ultimul deceniu, după ce SUA au obținut informații privind posibile comploturi de sabotaj legate de Rusia, informează CNN, citând surse anonime.

Oficialii serviciilor de informații occidentale ar fi avertizat cu privire la intensificarea operațiunilor de sabotaj rusești în Europa.

Alerta de securitate sporită a fost dată pentru prima dată la începutul lunii iulie, fiind legată de o posibilă amenințare teroristă îndreptată împotriva mai multor baze militare americane din Europa, inclusiv din Germania, unde își are sediul Comandamentul european al SUA, dar și din România.

Noile informații obținute de CNN indicau că amenințarea provenea de la persoane sprijinite de Rusia care ar fi plănuit să organizeze atacuri de sabotaj asupra bazelor militare americane, urmând un model al altor incidente de sabotaj din Europa care au fost legate de Moscova.

Procuratura federală din Germania a anunțat în aprilie că doi cetățeni germano-ruși au fost arestați după ce au fost suspectați că plănuiau să comită atacuri cu explozibili și incendieri în țară, inclusiv la baze militare americane.

În ultimele șase luni, autoritățile poloneze au arestat 18 persoane suspectate de desfășurarea de activități ostile sau de sabotaj în colaborare cu Rusia sau Belarus, potrivit Ministerului polonez de Interne.

Alți câțiva suspecți au fost arestați în cursul anului trecut în Germania, Austria, Danemarca, Estonia și alte țări, pentru presupus spionaj în favoarea Rusiei sau alte forme de colaborare cu serviciile secrete ruse.

 

Rusia nu dispune de trupe și muniție pentru o ofensivă majoră în Ucraina

 

Oficialul NATO a mai spus că Rusia nu dispune de munițiile și soldații necesari pentru a lansa o nouă ofensivă majoră în Ucraina, scrie Reuters.

Acesta a declarat jurnaliștilor că Rusia a suferit pierderi "foarte mari" în încercarea sa de a obține câștiguri teritoriale limitate. Dar Rusia recrutează aproximativ 30.000 de soldați pe lună, ceea ce îi permite să suporte pierderi mari pe câmpul de luptă în războiul său din Ucraina.

Noua ofensivă a Rusiei din luna mai în nord-estul regiunii Harkov s-a oprit efectiv, dar trupele Moscovei își mențin presiunea în regiunea Donețk, încercând să cucerească un oraș-cheie, Ceasiv Iar.

„Pentru a susține operațiuni ofensive reale, credem că Rusia ar trebui să asigure aprovizionarea cu muniție semnificativă din partea Iranului și Coreei de Nord“, a precizat sursa, adăugând că ar fi necesar și un nou val de mobilizare.

Moscova a aprofundat cooperarea militară cu Teheranul și Phenianul în timpul războiului la scară largă.

În timp ce Iranul a furnizat Rusiei drone Shahed folosite pentru a ataca orașele și infrastructura ucrainene, Coreea de Nord a furnizat Rusiei rachete balistice și milioane de proiectile de artilerie și chiar a trimis instructori militari în țară.

Mai multe articole despre:
rusia ucraina nato razboi statele unite occident