MENIU

OFICIAL: Guvernul de la Budapesta „susține autonomia Ținutului Secuiesc”

Viktor Orban

Guvernul de la Budapesta și-a reînoit, duminică, într-un comunicat de presă susținerea ideii de autonomie a Ținutului Secuiesc, transmite Realitatea de Mures.

Potrivit comunicatului transmis duminică agenţiei ungare de presă MTI, Guvernul Ungariei "continuă să îşi menţină, în mod hotărât, punctul de vedere conform căruia autonomia şi dreptul la autodeterminare reprezintă o garanţie a supravieţuirii comunităţilor minoritare. O comunitate poate supravieţui numai atunci când îşi formează singură propria soartă, dacă poate decide singură în cele mai importante probleme referitoare la viitorul comunităţii."

Árpád János Potápi, secretarul de stat ungar responsabil pentru politică naţională a spus, potrivit comunicatului, că „problema autonomiei Ţinutului Secuiesc este a fiecărui maghiar şi că este important ca, de fiecare dată când există ocazia, să ne facem auzită vocea şi să dăm dovadă de sprijinul nostru. La 10 martie, la comemorarea executării de la Târgu Mureş a secuilor martiri, este deosebit de important să fie cât mai multe persoane a căror voce să se facă auzită şi să susţinem împreună, în mod solidar, aspiraţiile secuilor pentru autonomie – a subliniat oficialul ungar."