Oficial de la Casa Albă: SUA nu au nevoie să-şi sporească arsenalul nuclear pentru a descuraja Rusia şi China - Ce spune despre tratatul New START
Statele Unite nu consideră că trebuie să mărească dimensiunea propriului arsenal nuclear pentru a descuraja forţele combinate ale Rusiei, Chinei şi ale altor rivali, a declarat, vineri, consilierul pentru securitate naţională de la Casa Albă, Jake Sullivan.
El a mai spus că Statele Unite vor respecta limitele pentru arme nucleare stabilite în tratatul New START până la expirarea acestuia, în 2026, dacă Rusia va face acelaşi lucru, relatează News.ro.
Oficialul american a făcut aceste remarci într-un discurs prin care a încercat să convingă Moscova şi Beijingul să participe la discuţii privind controlul armelor.
"Statele Unite nu au nevoie să îşi mărească forţele nucleare pentru a depăşi numărul total combinat al competitorilor noştri, ca să-i descurajeze cu succes", a declarat Sullivan în faţa Asociaţiei pentru Controlul Armamentului, cel mai vechi grup din SUA de susţinere a controlului armelor.
În februarie, liderul rus Vladimir Putin a declarat că Moscova îşi suspendă participarea la New START, ultimul pact rămas în vigoare care limitează armele nucleare strategice ale SUA şi Rusiei.
"În timp ce susţine că suspendă New START, Rusia s-a angajat, de asemenea, în mod public să respecte limitele centrale ale tratatului, indicând o potenţială dorinţă de a continua să limiteze forţele nucleare strategice până în 2026. Suntem de acord", a declarat Sullivan.
"Nu este în interesul niciuneia dintre ţările noastre să se lanseze într-o competiţie deschisă pe termen nelimitat în domeniul forţelor strategice şi suntem pregătiţi să respectăm limitele principale atât timp cât şi Rusia o face", a mai spus el.
"Decât să aşteptăm să se rezolve toate diferendele noastre bilaterale, Statele Unite sunt gata să se implice acum împreună cu Rusia pentru a gestiona riscurile nucleare şi pentru a dezvolta un cadru de control al armelor după 2026", a punctat Sullivan.