Ofensiva justiţiei contra lui Ponta, "cheia" bătăliei pentru modernizarea României
Duelul Iohannis-Ponta se înăspreşte iar ofensiva procurorilor împotriva premierului este punctul-cheie al unei bătălii pentru modernizarea uneia dintre cele mai sărace ţări din UE, comentează jurnaliştii de la cotidianul francez Le Monde.
"Duelul dintre preşedintele liberal Klaus Iohannis şi premierul social-democrat Victor Ponta s-a încins după ce coaliţia majoritară de centru-stânga din Parlamentul român a respins solicitarea justiţiei de a-i ridica imunitatea lui Ponta pentru a fi urmărit penal. Şeful Guvernului este vizat de o anchetă penală pentru corupţie din 5 iunie, zi în care preşedintele i-a cerut demisia," informează publicaţia franceză.
Însă premierul, aflat la putere din 2012, "nu este pregătit să cedeze şi se agaţă de majoritatea de care dispune în Parlament pentru a rămâne în post", scrie Mirel Bran, corespondentul Le Monde la Bucureşti, citat de Agerpres.
Ponta susţine că "scopul acuzaţiilor aduse împotriva sa este schimbarea Guvernului şi a majorităţii parlamentare" şi insistă asupra faptului că "un guvern poate să fie schimbat doar prin alegeri şi un vot în Parlament". "Orice altă metodă este o lovitură de stat", subliniază premierul.
De la aderarea României la Uniunea Europeană (UE), în ianuarie 2007, un grup de tineri procurori formaţi după modelul occidental a început o operaţiune de tip "mâini curate" care a zguduit eşicherul politic, comentează Le Mode, referindu-se la celebra operaţiune italiană în lupta împotriva mafiei. În ultimii trei ani, peste 3.000 de miniştri, deputaţi, senatori, primari şi funcţionari de rang înalt au ajuns la închisoare, precizează "Le Monde".