MENIU

Culisele Statului Paralel: Octavian Jurma, prima reacție după ce a fost acuzat n-ar fi specialist în pandemie

Sursa foto: Facebook / Octavian Jurma

Octavian Jurma a reacționat după ce a fost acuzat că se prezintă drept specialist în pandemie fără să aibă calificări. Acesta recunoaște că nu este epidemiolog și nici expert în sănătate publică.

„Sunt convins că veți prezenta obiectiv și echilibrat informația, calificările și limitările mele. Sunt precizate și pe pagina mea de Facebook încă din 2020. Pentru corectitudine, trebuie precizat că nu am pretins niciodată că sunt altceva decât ceea ce sunt: medic, doctor și cercetător. Opiniile de pe pagina mea și cele solicitate de presă sunt opinii personale, nu ale unei organizații sau instituții.

Datele pe care le public pot fi validate sau invalidate obiectiv de către orice amator sau specialist cu acte în regulă. Am avut la Ministerul Sănătății funcția onorifică fără plată. La Spitalul CFR doar o funcție onorifică, adică fără plată și fără atribuții administrative. I-am susținut în egală măsură și pe Alin Nica, președintele Consiliului Județean în campania electorală și am făcut parte și din echipa lui de consultanți precum gestionarea crizei Covid-19.

Nu am refuzat nicio cerere de asistență de la autorități locale sau centrale, indiferent de culoarea politică și nu am cerut niciodată bani pentru asistența solicitată de autorități publice. Nu am fost și nu sunt plătit pentru opiniile mele și nicio televiziune, inclusiv Realitatea Plus nu m-a plătit și nu s-a oferit să mă plătească pentru opiniile mele.

În privința primarului Timișoarei, l-am susținut în alegeri. Sunt mândru că a câștigat alegerile și sunt în continuare la dispoziția sa dacă Timișoara va mai avea nevoie de mine. În privința președintelui CJ Timiș, l-am susținut în alegeri, sunt mândru că a câștigat și sunt în continuare la dispoziția sa. Nu văd ce legătură are asta cu matematica pandemiei, însă sunt precizări importante dacă vă interesează de orientarea mea politică”, a precizat Octavian Jurma, într-un drept la replica transmis realizatoarei emisiunii "Culisele Statului Paralel", Anca Alexandrescu.