MENIU

Octavian Hoandră a răbufnit: "Ce țară e asta? Sunteți normali? Potoliți-vă, că nu suntem proști"

Realizatorul TV Octavian Hoandră a izbucnit atunci când a auzit că Dan Barna cere să fie anchetat de DNA.

Dan Barna a cerut ca ancheta proiectelor sale pe bani europeni să fie preluată de DNA, instituție în care spune că are încredere, în comparație cu Departamentul pentru Luptă Anti-Fraudă (DLAF).

Sâmbătă seară, în emisiunea lui Cozmin Gușă, România 2019, Adrian Echert, președintele filialei județene USR Sibiu, a reiterat ce spune Dan Barna și anume că DLAF este în subordinea Vioricăi Dăncilă. În realitate, DLAF este un organism al României, în relație cu OLAF.

Octavian Hoandră l-a întrerupt pe Adrian Echert și l-a rugat să înceteze dezinformarea.

”DLAF nu este în subordinea nimănui! DLAF este un organism independent de anchetă! Nu mai dezinformați! Lumea nu este proastă. Opriți-vă!”, a afirmat Octavian Hoandră la Realitatea TV, în emisiunea România 2019, moderată de Cozmin Gușă.

”Vine Dan Barna și cere să fie anchetat de cine vrea el! Ce țară e asta?! Sunteți normali? Potoliți-vă că nu suntem proști”, a conchis jurnalistul.

Mai multe articole despre:
Octavian Hoandră